Acest eveniment este rezultatul invitației trimise de Asociația Foto Club Arad lui Grzanek Sławomir, președintele Societății Fotografice Łódź din Polonia. „După mai multe discuții ei au hotărât să trimită aceste fotografii premiate la un concurs organizat de clubul lor în regulamentul căruia se cer autoportrete în format pătrat. Astfel, puteți admira 45 de fotografii deosebite în care fiecare autor sigur a pus puțin și din sufletul lui…”, spune Mircea Boran, președintele Foto Club Arad.
Legătura asociației arădene cu cea din Polonia a început acum 5 ani.„În anul 2018 am fost invitați să participăm la un simpozion finanțat printr-un proiect european organizat de Societatea Fotografică Łódź. Atunci au mai participat cluburi de fotografie din Slovacia, Serbia, Cehia, Ungaria, Lituania. În anul următor, Fotoklub Obzor din Zilina, Slovacia, a organizat un eveniment identic unde au participat aceleași cluburi. A fost o experiență deosebită pe care am vrea să o repetăm”, povestește Mircea Boran.
Pentru a descoperi creativitatea și ingeniozitatea portretisticii aplicată în arta fotografică, vineri, 21 iulie 2023, începând cu ora 17, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, în colaborare cu Societatea Fotografică Łódź din Polonia, președinte Grzanek Sławomir, și Asociația Foto Club Arad, îi invită pe arădeni la vernisajul Salonului de Fotografie „Autoportret 2020”.
Iubitorii artei vizuale pot vizita Salonul de Fotografie „Autoportret 2020” în perioada 21 iulie – 6 august 2023, în mod gratuit, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-17:00, în cadrul spațiului cultural de expunere Artoteca Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad (str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etaj I).
Citiți principiile noastre de moderare aici!