Președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație, Samuel Caba, atrage atenția asupra cauzelor care au permis ca în România o tragedie cum a fost aceea de la Caracal să se poată produce. „Ceea ce s-a întâmplat acolo, incompetența organelor de ordine, bâlbâielile tragice ale Poliției, Parchetului și STS, care în loc de eficiență au ales scuze jalnice și aruncarea vinei asupra altora, toate acestea demonstrează faptul că autoritățile românești sunt departe de rolul pe care ar trebui să îl aibă, acela de a proteja cetățenii de orice fel de amenințări. Asistăm, din nefericire, în ultima perioadă la o adevărată avalanșă de cazuri în care lipsa de reacție a oficialităților dă naștere la abuzuri și, iată, chiar la crimă. În cazul Sorinei, am văzut o desfășurare disproporționată de forțe de poliție și o femeie procuror care a târât efectiv pe jos o fetiță a cărei singură vină este că a ajuns în mijlocul unei suspecte adopții internaționale. Acum, aceleași forțe de ordine au dat dovadă de incompetență nefirească și prin lipsa de acțiune se pare că au permis producerea unei tragedii. Concluzia este trist de simplă: statul român, prin organele sale, se dovedește incapabil să apere viața și securitatea cetățenilor săi. Tragem un semnal de alarmă și pretindem celor care, din banii noștri, finanțează aceste instituții cum sunt STS, Poliția sau Parchetul, să ia măcar acum măsuri și să se asigure că astfel de tragedii nu se vor mai putea repeta în România. Evident, în cele trei instituții sunt mulți oameni, profesioniști adevărați care își îndeplinesc cu cinste datoria, dar pe lângă ei, așa cum s-a dovedit, sunt și angajați care au alte standarde decât cele prevăzute de competențele lor profesionale. Pentru binele public, ei trebuie depistați și înlăturați din sistem. ARCD va rămâne în continuare extrem de atentă la orice derapaj al instituțiilor publice care poate afecta viața și siguranța persoanei”, a declarat Samuel Caba, președintele ARCD.
„Autoritățile sunt departe de a proteja cetățenii”
„Autoritățile sunt departe de a proteja cetățenii”
Samuel Caba: „Cazul de la Caracal ne demonstrează că trăim într-o societate bolnavă, care nu își poate proteja propriii cetățeni”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat marți gata să lucreze sub leadershipul lui Donald Trump pentru a obține o pace durabilă în Ucraina, în toiul tensiunilor cu Casa Albă ilustrate prin suspendarea ajutorului militar al SUA pentru Ucraina, informează AFP.
1
Mapamond
Deputați de opoziție din Serbia au aruncat marți cu grenade fumigene în interiorul parlamentului în semn de protest față de politicile guvernului, scrie Agerpres. Un deputat a făcut AVC după incident.
România
Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu, Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și nu poate fi un model de bune practici de democrație, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Totul, după afirmații ale SVR despre Călin Georgescu.
6
Local
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!