După ce în noaptea de miercuri spre joi a lovit trei mașini pe Banu Mărăcine, fugind de la locul faptei, șoferul s-a prezentat la Poliție, în termen de 24 de ore. Este vorba despre un bărbat de 35 de ani, din Arad care, conform celor de la Inspectoratul de Poliție Județean Arad, a declarat că s-a speriat după ce a lovit mașinile, motiv pentru care a plecat de la fața locului.
Dat fiind faptul că, în cazul în care nu sunt victime, autorul unui accident are la dispoziție un termen legal de 24 de ore să se prezinte la un post de Poliție, bărbatul a fost sancționat doar pentru neatenție în conducere, nu și pentru fugă de la fața locului. Cât despre pagubele produse celor trei autoturisme parcate regulamentar, lovite de bărbatul în cauză, acestea vor fi suportate cel mai probabil de societățile de asigurări.
[related-post post_id=”2146558″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!