Scandalul declanșat de un fost angajat al magazinului Profi din zona Teatrului de Stat din Arad, care a acuzat public că superiorii i-au cerut să vândă carne expirată, spălată cu detergent şi oţet, pare să fi fost doar o răzbunare pe şefii săi. Afirmaţiile foarte grave au fost făcute chiar de fostul șef de magazin, Ciprian Emanuel Gabor, care ulterior a fost dat în judecată de compania la care lucrase şi a pierdut procesul, în primă instanţă.
Sentinţa a fost dată de Tribunalul Arad recent, iar autorul scandalului va trebui să plătească despăgubiri consistente. Profi a încercat să obţină daune de 1.436.892 lei de la fostul angajat, care a fost obligat, însă, de judecători la plata unei sume mult mai mici, respectiv 50.000 de lei, pentru prejudiciul moral produs companiei la care lucrase. Gabor, care în cadrul procesului ceruse şi el 50.000 de lei daune morale pentru că ar fi fost stresat la serviciu, va trebui să-şi ceară public scuze pentru ceea ce a afirmat.
Sentinţa
Scandalul a fost declanşat în martie 2016, iar Profi a deschis proces în decembrie 2016, prima înfăţişare fiind programată la începutul acestui an. La mai puţin de un an de atunci, a fost dată sentinţa: “Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC PROFI ROM FOOD SRL în contradictoriu cu pârâtul Gabor Ciprian Emanuel şi în consecinţă: Constată caracterul ilicit al faptei produse de pârât prin vătămarea dreptului la demnitatea, reputaţia si onoarea SC PROFI ROM FOOD SRL prin afirmaţiile calomnioase lansate la adresa reclamantei. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciul moral produs reclamantei prin vătămarea dreptului la demnitate şi atingerile aduse onoarei şi reputaţiei reclamantei. Obligă pârâtul la publicarea deciziei definitive prin care se constată caracterul ilicit al faptelor sale calomnioase la adresa reclamantei, pe cheltuiala sa, într-un ziar de largă circulaţie naţională. Obligă pârâtul să publice un comunicat într-un ziar de largă circulaţie naţională prin care îşi retrage afirmaţiile calomnioase la adresa reclamantei şi îşi cere scuze în mod public pentru fapta sa. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1.436.892 lei către reclamanta SC PROFI ROM FOOD SRL cu titlu de contravaloare prejudiciu material. Respinge acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional Gabor Ciprian Emanuel în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională SC PROFI ROM FOOD SRL pentru plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale rezultând din atmosfera de muncă stresantă, comportament jignitor şi denigrarea sa în mass-media, inclusiv prin prezenta acţiune”.
Nu va ataca sentinţa
Gabor a mai fost obligat de instanţă să plătească fostului angajator suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în 30 de zile de la comunicare. Fostul şef de magazin a declarat, pentru Jurnal Arădean şi Aradon, că a aflat de sentinţă, dar încă nu i-a fost comunicată oficial. Totuşi, el spune că nu va ataca soluţia judecătorilor: “Nu mai vreau să continui. Dacă asta e sentinţa, aşa să rămână, pentru că nu mai vreau scandal şi stres. Mi-a ajuns un an în care m-am judecat cu ei”.
Rămâne de văzut dacă Profi se va mulţumi cu cei 50.000 de lei. Compania poate ataca sentinţa, caz în care apelul va fi judecat tot de Tribunalul Arad.
Scandalul
Gabor a contactat presa, inclusiv televiziuni naţionale, în urma unor neînțelegeri cu șefii. El a declarat public, alături de alţi câţiva angajaţi care l-au susţinut, că șefii i-au impus să vândă produse expirate. Carnea care mirosea ar fi trebuit spălată cu oțet și detergent, iar Gabor ar fi refuzat practicile. ”Pentru că am refuzat să vând carne expirată, s-au făcut presiuni pe angajați, de către șeful meu direct, să accepte să vândă carnea, iar dacă eu reacționez, să îi anunțe pe el, că mă va pune la punct. Cu altă ocazie, directorul zonal mi-a reproșat că am aruncat carnea expirată și nu am făcut precum la alte magazine ale noastre, să o spăl cu oțet și detergent Cif”, declarase, în martie 2016, șeful de magazin, care ulterior a fost suspendat.
Gabor a depus sesizări la Poliție, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Bărbatul a lansat și alte acuzații, privind presupuse nereguli în depozitarea mărfurilor sau neplata orelor suplimentare începând cu iulie 2015.
Reprezentanții lanțului de magazine au negat imediat practicile menționate de Gabor, care a organizat inclusiv un protest în stradă, alături de câțiva angajați ai magazinului la care lucrase.
Citiți principiile noastre de moderare aici!