ARAD. Autostrada Nădlac-Arad-Timişoara a intrat în reparaţii ample, începute în apropierea graniţei. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă că drumarii de la PORR au demarat lucrări complexe de reparaţii, cu decaparea asfaltului afectat şi turnarea unor noi straturi de bitum. În urmă cu două săptămâni de zile, drumarii au plombat provizoriu gropile, dar plombele au rezistat doar câteva zile. Încă de atunci, reprezentanţii DRDP anunţau că, la începutul lunii septembrie, va începe punerea în ordine a drumurilor naționale și a autostrăzii pentru sezonul rece.
Şoferii care circulă pe şoseaua de mare viteză au comparat autostrada noastră cu un drum de ţară, din cauza gropilor care au apărut, în special, pe prima bandă. Mai mult decât atât, un poliţist rutier de la Brigada Autostrăzi a decis să amendeze Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere cu 3.045 de lei pentru starea în care se prezintă drumul. Acum, însă, DRDP Timişoara anunţă demararea unor lucrări complexe de reparaţii, care vor fi realizate de la Nădlac şi până în zona nodului rutier de la Remetea Mare. În aceste condiţii, şoferii care circulă pe şoseaua de mare viteză sunt sfătuiţi să respecte indicatoarele provizorii montate în zonele în care se efectuează lucrări, să reducă viteza de deplasare şi să circule cu mare atenţie în acele zone.
Deşi nu poate fi înaintat un termen clar, reparaţiile pe toată lungimea de la Nădlac şi până la Remetea Mare ar putea să dureze până la o lună de zile.
Trimite articolul
XAm văzut pe A1 zona Pecica vreo 4-5 mașini trase pe dreapta cu jentile îndoite și avariile pornite. Cică autostrada. Sper sa i dea în judecata pe nesimtiti
Daaaaaa, e previzibil ca nu vor fi in grafic și că prețul nu seva putea respecta …. Totul din cauza intemperiilor și a vremii capricioase. Desigur nici parametri calitativi nu va fi vina constructorului.
Țara lui Papură vodă.
Autostrada facuta de Hitler cate gropi are ? Traiasca Rromania !!!