Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a precizat ieri la Calafat că are de gând să rezilieze contractul cu FCC Construction pentru autostrada Timisoara-Arad, pentru că executanţii lucrării “au tot felul de trăiri, probabil în Spania, că în tot cazul acolo, pe lucrare, nu se vede nimic”.
Intenţia de reziliere a contractului cu compania spaniolă este motivat de stagnarea lucrărilor, în pofida faptului că ministerul a plătit avansul către companie şi a făcut şi exproprierile la timp. Berceanu le-a transmis joi reprezentaţilor FCC Construction că va rezilia contractul pentru autostrada Timişoara-Arad. Ministrul a mai precizat că reprezentanţii companiei “sunt convocaţi astăzi (joi – n.r.) la minister, iar mâine sau după-amiază o să am şi eu o discuţie cu ei în care o să se arate articolele din contract, pe baza cărora, din cauză că nu le-au respectat, noi o să începem procedura de reziliere. Dacă ei or să considere că e o chestiune care îi interesează şi or să se apuce foarte repede de lucrare, atunci poate nu o să se ajungă la reziliere. Dacă nu, o să se ajungă la reziliere”, a declarat Berceanu, citat de Mediafax. Construcţia autostrăzii Arad-Timişoara, începută anul trecut, a fost câştigată de FCC din Spania şi Astaldi din Italia, dar de atunci lucrările nu au evoluat prea mult.
JA – A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!