Probleme peste tot, în ceea ce priveşte autostrada Arad-Timişoara. Şi la lucrări, întârziate din multiple cauze, şi la terenuri, cu descoperiri, şi la sumele necesare finanţării. O nouă problemă, însă, şi-a făcut simţită prezenţa în aceste zile, dacă ar fi să le luăm după spusele unor localnici din Şagu. Aceştia susţin că, deşi au fost expropriaţi de terenurile pe care va trece viitoarea autostradă, deşi au semnat contracte prin care au acceptat oferta statului (au cedat terenurile şi şi-au dat acordul pentru preţul oferit de Guvern), banii nu au mai fost plătiţi de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
De luni bune. Ex-proprietarii de terenuri din Şagu susţin că, potrivit actelor, banii trebuiau să ajungă al ei în maximum trei luni de la semnarea contractelor, fapt prevăzut în acte. Adică, undeva în luna mai. Contactat pentru a lămuri situaţia şi a veni în sprijinul proprietarilor lăsaţi fără bani, secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Eusebiu Pistru, s-a arătat surprins de cele comunicate.
Pentru a vedea dacă situaţia este veridică şi implicit pentru a le da o mână de ajutor, oficialul le-a cerut să întocmească o listă cu persoanele care s-ar putea găsi într-o astfel de situaţie şi numărul de parcele care fac obiectul exproprierii şi pentru care nu s-au primit banii. Eusebiu Pistru a precizat că lista ar urma să fie prezentată celor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale pentru a lămuri pe deplin situaţia în problema exproprierilor de pe autostrada Arad-Timişoara. Conform informaţiilor primite până acum de la minister, exproprierile pe acest tronson au fost achitate în totalitate.
Oamenii din Şagu se tem însă să-şi facă publice numele şi să înainteze documente către oficialii de la Timişoara sau Bucureşti, pentru că le e frică că dacă fac valuri, vor fi ultimii care vor ajunge la despăgubiri şi vor trebui să aştepte alte luni bune pentru sumele ce li se cuvin. Ei susţin că în jur de 30 de proprietari sunt în această situaţie. Mai afirmă că cei cu terenuri mari, deci cu bani mulţi de primit, au luat măcar de la CNADR o parte din sume, în timp ce cei cu parcele mici nu au văzut nici un leu.
JA-M.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!