„S-au reluat deja procedurile şi o nouă licitaţie pentru primul lot al tronsonului Nădlac-Arad va fi organizată în cel mai scurt timp. Lucrarea este executată în proporţie de aproximativ 40 la sută şi vrem să o terminăm în acest an”, a anunţat Şova. În ceea ce priveşte suma de bani necesară pentru lucrare, aceasta a fost deja aprobată în comisia de buget şi finanţe a Parlamentului.
Construcţia primului lot al autostrăzii cu pricina a fost suspendată la finele anului 2012, după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a reziliat contractul cu Romstrade, ca urmare a faptului că administratorul Nelu Iordache a deturnat 25 de milioane de lei din banii pentru şoseaua de mare viteză. Dacă este să ne luăm după declaraţiile lui Şova, la finele acestui an vom putea circula de la Nădlac şi până la Timişoara pe autostradă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!