Au trecut mai bine de trei ani de zile de la momentul la care autostrada Nădlac-Arad a fost inaugurată şi vreo şapte ani de când a început realizarea ei, dar şoseaua de mare viteză continuă să fie subiect de discuţie. Şi acum nu vorbim despre şoferii care circulă pe autostradă, ci despre fostul premier Victor Ponta şi despre Nelu Iordache, patronul societăţii Romstrade, care s-a apucat să construiască autostrada, după care a abandonat lucrările, deturnând fondurile europene necesare realizării şoselei. Cum sintagma de stat paralel este la modă, Iordache, condamnat pentru deturnare de fonduri, a ieşit la atac, încercând să pună vina pe statul paralel pentru faptul că a furat banii autostrăzii Nădlac-Arad. „M-am întâlnit cu premierul Victor Ponta pe Aeroportul din Bacău în noiembrie 2012, la puțin timp după ce DLAF sesizase DNA. Victor Ponta mi-a zis pe pistă ca mi-a trimis dosarul la DNA și că o să aibă grijă să fiu arestat. Fac o paranteză: în vara lui 2012, pe posturile de televiziune importante începuse deja «jihadul» împotriva mea, în care eram zugrăvit drept un hoț, un bandit, care a furat banii de autostradă. Mi s-a cerut să fac denunț împotriva fostului ministru Anca Boagiu, împotriva Elenei Udrea, dar și împotriva actualului președinte al PNL, Ludovic Orban, fost ministru al Transporturilor. Mi s-a cerut asta în repetate rânduri. I-am întrebat: «Dar pe alții nu îi vreți?» Și mi s-a răspuns că nu. Interesant, nu-i așa?”, a spus Nelu Iordache, în prezent cercetat şi în alte dosare penale.
Răspunsul lui Ponta
Fostul prim-ministru al României a răspuns acuzelor venite dinspre Nelu Iordache. „Firma Romstrade (n.r. deţinută de Iordache) a câștigat în 2011 licitația din fonduri europene pentru autostrada Arad – Nădlac. A semnat contractul și a luat un avans de cam 4 milioane de euro de la UE. A transferat toți banii prin alte firme ale lui. În 2012, când au venit subcontractorii să îi plătească pentru ce lucrau, nu le-a dat banii, că nu avea, și aceștia l-au reclamat. În urma controlului făcut de OLAF și de Autoritatea de Management de la Ministerul Transporturilor, s-a constatat în 2012 că a furat banii și s-a reziliat contractul. Din cauza lui a fost suspendat și tot Programul Operațional Transporturi pentru România cam un an de zile. A trebuit să reziliem și să facem altă licitație, am întârziat autostrada doi ani și am dat de la Buget banii, că el a băgat Romstrade în insolvență. Nu mă încălzește cu nimic faptul că a luat el şase ani de la Tribunal! Acum, în 2018, a prins și el curaj că scapă cu modificările la Codul Penal făcute de Dragnea și rămâne și cu milioanele furate”, a declarat Victor Ponta pentru stiripesurse.ro.
Are condamnare
Nelu Iordache a fost trimis în judecată pentru deturnare de fonduri, după ce a transferat banii pentru autostrada Nădlac-Arad în conturile altor firme ale sale. Dosarul a ajuns la Tribunalul Bucureşti, care l-a condamnat pe omul de afaceri la şase ani de închisoare. Sentinţa nu este definitivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!