Faptul că la noi în ţară toate lucrurile se întâmplă invers este deja bine cunoscut de toată lumea. Şi pentru a întări această idee, Ministerul Transporturilor (MT) mai vine cu o propunere: taxe de circulatie pentru autostrada aflată pe coridorul patru pan-european, respectiv Nadlac – Arad – Timişoara – Sibiu – Piteşti - Bucureşti – Constanţa. Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, susţine că măsura vine ca o solicitare din partea Comisiei Europene, care vrea să se asigure că, după ce au fost construite cu fonduri europene, autostrăzile din România vor fi şi întreţinute ca alte artere din Uniunea Europeana. „Noi trebuie să furnizăm o strategie la Comisia Europeană privind taxarea pe autostrăzi, taxare în urma căreia vor proveni bani pentru întreţinerea autostrăzilor”, a declarat Berceanu.
Sume modice
Potrivit declaraţiilor ministrului, taxele de circulaţie vor fi unele modice, de maximum patru euro pe suta de kilometri. „Sigur vor fi nişte taxe, prin acestea urmând să se strângă bani pentru întreţinere, dar nu să se acopere sume pentru realizarea autostrăzilor, pentru că ele se fac de la bugetul statului şi de la Comisia Europeană. Ca să vă dau aşa un nivel, probabil la o sută de kilometri taxa va fi una de trei-patru euro”, a continuat ministrul. Situaţia taxării pe autostrada Nădlac-Arad-Timisoara este cu atât mai hilară cu cât tronsonul Nadlac-Arad nici măcar nu a fost licitat. În prezent se lucrează la exproprieri, dar MT nu a virat sumele necesare decât pentru o parte din terenurile de pe viitorul traseu al autostrăzii. Tronsonul Arad-Timişoara este deja în lucru, dar procentul de finalizare al construcţiei este de numai şapte la sută.
Din 2011
Ministrul Radu Berceanu a precizat că noile taxe vor intra în vigoare numai din vara anului 2011, şi, iniţial, vor fi încasate pe autostrăzile deja existente. Taxele pentru autostrăzile aflate în lucru vor fi impuse numai după finalizarea acestora.
Doar 15 kilometri până la Nădlac!
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!