Trei lucrări de mare anvergură, incluse în coridorul IV Paneuropean, se desfăşoară pe raza judeţului Arad. Este vorba despre autostrada Nădlac-Arad, centura municipiului în regim de autostradă şi autostrada Arad-Timişoara. Ţinând cont de complexitatea şi valoarea mare a acestor lucrări, Ministerul Transporturilor (MT) a încercat să folosească bani europeni pentru realizarea lor. Dar procedurile greoaie şi întârzierile lucrărilor au făcut ca, până în prezent, să nu fie aprobat nici măcar un euro de la Uniunea Europeană (UE). Primul termen de finalizare al autostrăzii Nădlac-Arad a fost anul 2006. S-au schimbat nenumărate guverne de atunci, dar niciunul nu a reuşit măcar să înceapă această lucrare. Ultimul termen înaintat de reprezentanţii MT este anul 2013, asta în condiţia în care toate lucrurile vor decurge perfect.
Momentan, nu a fost organizată nici măcar licitaţia, aceasta fiind programată să aibă loc în viitorul apropiat, până la sfârşitul anului. Deşi finanţarea de la UE ar trebui să fie de 66 la sută din valoarea totală a lucrărilor, care este de 432 de milioane de euro, până în prezent MT nici măcar nu a trimis proiectul la Comisia Europeană (CE). Iar asta deoarece lucrarea este „în aer”, neexistând nici măcar o prognoză în ceea ce priveşte data la care va începe construcţia propriu-zisă.
O altă lucrare importantă este centura în regim de autostradă a municipiului, care se întinde pe 12 kilometri, şi al cărui stadiu de finalizare este de aproximativ 10 la sută. Lucrările au început anul trecut şi ar fi trebuit încheiate la începutul anului viitor, dar întârzierile depăşesc şase luni deja. Constructorii, consorţiul FCC şi Porr, susţin că marea parte a vinei aparţine Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) deoarece exproprierile au fost finalizate foarte târziu. O altă cauză a întârzierilor pare a fi, după cum spune Martin Stopfer, managerul proiectului, ar fi proiectanţii care au terminat foarte târziu proiectul tehnic al lucrării. În ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene, la această lucrare UE ar trebui să cotizeze cu 21 la sută din valoarea totală. Dar proiectul de finanţare a fost trimis foarte târziu la CE şi încă nu s-a primit acceptul pentru acordarea banilor.
Întârzieri şi pe Arad-Timişoara
Cea de a treia lucrare de mare anvergură, autostrada Arad-Timişoara, se vorbeşte despre întârzieri de şase luni. Stadiul fizic al lucrării este, în prezent, de 30 la sută, iar inaugurarea ar trebui să aibă loc cândva în anul 2011. Şi în acest caz MT a cerut sprijin material în valoare de 20 la sută din costul lucrării care atinge 161 de milioane de euro. Dar întârzierea cu care a fost trimis proiectul la Comisia Europeană a dus la tergiversarea procedurilor, iar banii nu au mai venit. Şi în momentul de faţă membrii CE analizează dosarul pentru a acorda sau nu finanţarea pentru această lucrare.
Promit că termină
Reprezentanţii consorţiului FCC-Porr promit că vor finaliza centura în regim de autostradă a municipiului în al doilea semestru al anului viitor. „Cu toate că, în prezent, procentajul de finalizare al lucrării este unul foarte mic, sunttem convinşi că putem recupera toate întârzierile şi vom preda lucrarea cândva în august-septembrie 2011”, a declarat Martin Stopfer, managerul proiectului.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!