La locul accidentului s-a deplasat Detașamentul de Pompieri Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad. Trenul care a lovit autoturismul este Regio 16171 care circulă pe ruta Arad – Sânnicolau Mare. Calea ferată este blocată de autovehicul.
UPDATE 1. Forțele de intervenție au ajuns la fața locului: victima conștientă are traumatisme în zona feței și i se acordă îngrijiri medicale de către SMURD, iar cea inconștientă – posibil decedată, potrivit ISU Arad – este încarcerată. Echipajul de descarcerare acționează pentru extragerea victimei. Autoturismul este prins sub locomotivă.
UPDATE 2. Persoana rămasă încarcerată în autoturism este decedată. Este vorba despre un bărbat. Acesta se afla la volanul autoturismului în momentul accidentului. Șoferul se deplasa cu mașina, potrivit IPJ Arad, pe un drum tehnologic (neîncadrat în categoria drumurilor publice), și în timp ce traversa calea ferată fără să se asigure, la intersecția căii ferate Arad – Sânnicolau Mare), a fost acroșat de trenul IR 16171, care se deplasa în direcția Periam. „În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, o persoană de sex feminin din autoturism fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanții IPJ Arad.
UPDATE 3: Cei 23 de pasageri care se aflau în tren vor fi preluați de două microbuze – unul de 16 + 1 locuri și un altul de 8 + 1 locuri – pentru transport călători. Cele două microbuze aparțin Detașamentului de Pompieri Arad.
UPDATE 4. Potrivit ISU Arad, cele două microbuze vor transporta pasagerii astfel: cei care se deplasau la Timișoara vor fi transportați în Gara CFR Arad, iar cei care mergeau la Sânpetru German vor fi transportați în localitatea de domiciliu. Microbuzul 16 plus 1 de la Detașamentul Arad se deplasează în localitățile Zădăreni și Bodrogul Nou cu 16 pasageri, iar microbuzul 8 plus 1 de la Detașamentul Arad se deplasează în Arad cu șase călători.
UPDATE 5. Bărbatul decedat în urma accidentului avea 34 de ani și era din Zăbrani. Pasagera rănită ușor are 17 ani și este din Felnac, iar mecanicul de tren are 27 de ani și este din Dieci.
Potrivit IPJ Arad, în cauză „a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetarea fiind efectuată de polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Transporturi”.
Trimite articolul
XDoamne fereste,ce tragedie cumplita!
Se vor mai întâmpla accidente pe trecerile la nivel cu calea ferata pentru că din 10 șoferi, doar 2 – 3 respectă obligația legală de a opri și a se asigura. Nu am văzut politia să ia măsurile legale. Din păcate șoferii arădeni înafară de viteză si depășire nu mai stiu altceva. Si asta in conditiile in care multe din autovehicule sunt “cazane” cumpărate pe câteva sute de euro, reparate în fața porții sau prin cine știe ce dughene de service -uri. Viața omului e data la schimb pe mai nimic.
Câți din cei ce consideră că nu merită să oprească la calea ferată se gândesc că în cele câteva secunde in care opresc și se asigură stă viață lor?
-
Si crezi ca tu daca ai Q7 (cat iq ul tau) nu mori daca te loveste trenul? Sau ti se pare ca ti-ai dat viata pe mai multi bani? Ce te roade pe tine unde isi repara unii masina? Sau cat au dat pe ele? Vezi-ti ma de viata ta…
-
Sincer, cam e alta siguranta intr-un Q7 😉 daca tii minte accidentu lu Chitoiu, masina lui era Audi si abia era sparta in fata, pe langa Loganul care era facut praf si au murit si 2. Deci da, depinde si de masina, nu mori in orice
-
Americane, te simți? Nu ai înțeles nimic din postarea lui Marcu. Bănuiesc că și tu ești unul cu un cazan de acest fel…
-
Bine ca ai inteles tu… Daca as fi crezut ca are bani, scriam “M” 😉 Dar cred ca te depaseste situatia asa ca ne pierdem vremea. Mai ales eu…
-
-
Se vor mai întâmpla accidente pe trecerile la nivel cu calea ferata pentru că din 10 șoferi,
doar 2 – 3 respectă obligația legală de a opri și a se asigura. Nu am văzut politia să ia măsurile legale. Din păcate șoferii arădeni înafară de viteză si depășire nu mai stiu altceva. Si asta in conditiile in care multe din autovehicule sunt “cazane” cumpărate pe câteva sute de euro, reparate în fața porții sau prin cine știe ce dughene de service -uri. Viața omului e data la schimb pe mai nimic.
Câți din cei ce consideră că nu merită să oprească la calea ferată se gândesc că în cele câteva secunde in care opresc și se asigură stă viață lor?
ce cauta cu o minora pe camp oare
-
Nu mor, pentru că am atât creier, spre deosebire de alții, încât să nu mă pun cu trenul. Tu poti să faci ce vrei, doar să nu te plângi după ce te faci praf că ce ghinion ai avut. Majoritatea accidentelor se întâmplă din prostie și aroganță.
-
marcu sau gabriel,nu fi asa de vehement,iti spun o intimplare un roman figit in state ajuns la pensie s-a repatriat,omul a fost soferpe tir in state aprox 30 de ani,intr-o seara a iesit pe centura pe drumul dintre metro si practiker,ghinion venea un tir pe care nu l-a vazut, a murit si el si sotia,asa ca mai usurel cu afirmatii ca eu nu ma pun cu trenul,poate se pune el cu tine..
-
-
A vrut să îi arate că o are mai tare că trenul
-
Buna intrebare
Oricum, in secolul 21, anul 2020, la noi in tara la fel ca si in tarile africane exista sute de treceri la nivel cu calea ferata fara semnalizare acustica si luminoasa si/sau bariera. Probabil e o tehnologie extraterestra din viitor, greu accesibila.
Si acolo unde exista, se lasa bariera cu o jumatate de ora inainte sa treaca cate o locomotiva ametita cu viteza melcului. Probabil ca un senzor montat la distanta de trecerea la nivel cu calea ferata e si ala prea sofisticat pentru noi.
Apropo, stiti in ce an a fost fabricat aparatul cu care se coboara in prezent, manual (adica de om) barierele montate pe C.A. Vlaicu, Zona Fat-Frumos? 1844 (o mie, opt sute, patru zeci si patru).
-
iertati-ma, probabil e vorba de 1884.
-
Din păcate,și din nou,comentarii postate fără nici o legătură cu știrea publicată(ca și acesta,desigur).
Lăsați modestia dragi arădeni,dați-vă în petec puțin!
O triere a mesajelor ar trebui făcută,unele dintre acestea aduc jigniri gratuite !
-
-
Asa si … cat de handicapat poti fi sa treci o cale ferata fara sa e asiguri ???
De ce ai nevoie de semnale acustice si luminoase sau de bariera ??? Nu te duce capul nici atat … sa te gandesti ca trenul este mai greu decat masina ta ???
Pai crede-ma … prostanii astia chiar merita sa fie facuti zob de tren.-
pentru ca e obligatia autoritatilor sa faca aceste semnalizari!si in acest caz ele nu exista! nu pot-I pune o cruce a sf Andrei fara semnalizare lumunoasa si Acustica!prostovane suntem in secolul 21!
!-
Fals … nu este obligatia autoritatilor.
Legea spune ca este posibila si o intesectie intre un drum si o cale ferata doar cu “Crucea Sf. Anton”.
Nu mai vorbim de faptul ca ala este un “drum tehnologic”, deci nici nu este drum public.
Macar acolo prostanii sa caste ochii.-
Poate sf andrei boss, ca ala a fost rastignit pe o cruce in forma de x. Asta ti-o spun asa, fara sa trec pe la biserica…
-
-
Acolo nu este trecere la nivel, pentru cine nu cunoaste locul, nu e obligatia nimanui sa semnalizeze. A fost folosit ca loc de trecere cand s-a contruit autostrada. Sunt ridicate putin mai sus pietrele, aproape de nivelul sinei, dar nu un loc amenajat. Am vazut si alti temerari trcand pe acolo !
-
-
Cât de idioți pot fi cei de la CFR sa se uite cum mor aproape zilnic șoferi la traversarea caii ferate și să nu tragă doua fire și un bec roșu la intersecțiile cu soseaua ???? DOUA fire (2) E așa de greu???Au desființat cantoanele pentru economie și acum mor oameni . Ce economie mare au făcut ??? Doua fire și un bec roșu probabil că nu îi duce capul sa le pună !? Mai bine mor oamenii că nu văd trenul din cauza vegetației sau a ceții !!!
In multe locuri din judet si din tara degeaba opresti a trecerile de nivel cu calea ferata pentru ca nu exista vizibilitate din cauza vegetatiei iar altele sunt situate in curba, nu vezi si nu auzi nimic pana cand trenul nu este la 30, 40 de metri de tine. Am intalnit locuri unde singura varianta era sa te dai jos din masina sa mergi pe liniile de tren sa te asiguri. Dar si asa exista pericolul ca pana te intorci in masina si te angajazi in traversare sa vina trenul. Aceste locuri ar trebui semnalizate cu bariere. Se intampla foarte multe accidente de acel fel si nu soferii sunt de vina, dar este mai simplu sa dam vina pe morti si sa nu faca nimeni nimic. Acum familia barbatului decedat ar trebui sa dea in judecata CNADR si CFR si sa ceara despagubiri uriase, poate atunci se va intampla ceva. Ar trebui sa ne gandim ca maine oricare dintre noi putem fi urmatoarele victime.
-
Ha ce m-ai vă dați cu părerea
-
Perfecta dreptate ai.Chiar daca la asemenea treceti pericolul este mare, pe cei ce ar trebui sa ia masuri-nu le pasa.Nu stiu exact locul accidentului,in zonele alea am umblat mai putin,dar daca vizibilitatea a fost buna inseamna neatentie.Oricum compatimesc pe cei in cauza.
Nu are pe cine să de-a în judecată. A trecut fără să fie bariere sau indicatorul Sfântul Andrei. Era de datoria șoferului să se asigure, își merită soarta. Bine că a scăpat pasagera din dreapta, indiferent cine era. ….punct
de ce nu sunt barieire ? dece nusunt semnalizate corespunzator?
…nu vad trecerea la nivel cu calea ferata,ce sa zic?cine nu viseaza in pat,noaptea,viseaza la volan sau altundeva si e foarte grav!!!
-
Ar trebui să vă vedeți de viață fiecare și sa nu judecați…ca de ce sa un cum….A fost un om extraordinar…..care a pierit dintr un ghinion…..