ARAD. Anunțul făcut de Primărie privind scoaterea la vânzare a rablelor abandonate de stăpânii lor pe drumurile publice, rable ridicate şi depozitate în Micălaca, a atras o avalanşă de potenţiali cumpărători. Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, ne-a informat că atât instituţia, cât şi Biroul Ridicări Vehicule au fost „bombardate” cu zeci de telefoane în câteva ore.
„Am fost asaltaţi cu zeci de apeluri telefonice, cu mesaje pe pagina de facebook a Primăriei, sau pe pagina web a instituţiei. Deşi nu e prima acţiune de valorificare a rablelor abandonate şi ridicate de pe domeniul public, pentru că am mai avut două alte asemenea acţiuni, aceasta s-a dovedit a fi una de interes”, ne spune Corina Drăghici.
Un interes atât de sporit, încât chiar şi locuitori din judeţele vecine s-au regăsit printre potenţialii cumpărători, ne informează Primăria. În plus, chiar dacă programul de vizitare a depozitului de maşini începe din data de 9 septembrie, multe persoane s-au prezentat din data de 8 la porţile depozitului pentru a vedea în avanpremieră care este oferta.
Detalii
Licitaţia va avea loc în data de 22.09.2014 la ora 9.00 la Biroul Ridicări Vehicule, Arad, de pe strada Dosoftei FN. “Autovehiculele sunt depozitate în Arad, str. Dosoftei FN (Depozit Micălaca), putând fi văzute în intervalul 09.09.2014 – 17.09.2014, orele 8.00-17.00 şi în urma vizitei se va semna un proces verbal de inspecţie”, informează Primăria. Preţurile de pornire la licitaţie variază între 299,4 lei şi 3.000 lei. Pe listă sunt 79 de rable adunate de pe străzi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!