Ave Maria, Stabat Mater, Laudi alla Vergine Maria şi Te Deum-ul, capodopere ale anilor 1896 – 1897, alăturate pentru prima oară de compozitor şi prezentate la Paris în Săptămâna Mare a anului 1898, reprezintă o culme a repertoriului sacru occidental.
Cântate în concertul vocal simfonic de joi, 25 februarie, de la ora 19, la finalul unei luni de concerte în care creaţia verdiană a ocupat primele poziţii în programele de la Filarmonică, Piesele sacre pentru cor şi orchestră simfonică, sunt însoţite de o partitură pianistică de succes.
Una dintre cele mai profunde şi revelatoare creaţii ale clasicismului vienez, Concertul în do major pentru pian şi orchestră K. 467 de Wolfgang Amadeus Mozart, a cărui parte lentă a făcut carieră odată cu preluarea ei în coloana sonoră a celebrei pelicule Elvira Madigan (1967), anticipă minunata capodoperă verdiană.
Invitatul serii este pianistul bucureştean Adrian Stoica, profesor universitar la Universitatea Naţională de Muzică, iar pregătirea ansamblurilor este semnată de dirijorul Dorin Frandeş în colaborare cu Robert Daniel Rădoiaş, dirijorul corului academic.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!