Potrivit datelor publicate de Primărie, limita sumelor bugetare alocate în buget în acest an pentru „Remediere avarii diverse şi instalaţii la unităţile de învăţământ din Municipiul Arad” este în total de 220.000 lei inclusiv TVA, sumă care este repartizată pe forme de învăţământ.
„În cazul în care pe parcursul anului se constată necesitatea execuţiei unor lucrări peste valoarea iniţial alocată, se va putea opta pentru achiziţia de noi lucrări similare conform art.122 lit j din OUG 34/2006 cu modificările şi completările ulterioare, bugetul alocat în acest caz putând ajunge până la limita sumei de 400.000 lei cu TVA pe an (2011) .Valoarea estimată a contractului pentru întreaga perioadă posibilă de derulare (3 ani în condiţiile prevederilor legale invocate) a acestuia este de 1.200.000 lei”, se subliniază în caietul de sarcini al licitaţiei organizate de Primărie pentru desemnarea constructorului.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!