Una dintre cele mai dificile etape birocratice în ceea ce priveşte construirea drumului expres Arad-Oradea a fost depăşită. Agenția Națională pentru Protecţia Mediului a avizat acordul de mediu pentru construirea drumului expres care va avea profil de autostradă. Urmează, acum, ca proiectul să intre în Comisia Tehnico-Economică la Ministerul Transporturilor.
„Este primul proiect comun de realizare a unui drum expres, de către administrațiile publice locale din România, pentru care s-au asociat Consiliul Județean Bihor, Consiliul Județean Arad, Primăriile Oradea și Arad, respectiv Ministerul Transporturilor. Valoarea proiectului este de aproximativ 2,2 miliarde euro”, se arată într-o comunicare a Consiliului Judeţean Arad.
„Anul viitor organizăm licitația pentru desemnarea constructorului. Lucrarea de construcție este împărțită în trei loturi. Drumul expres Arad-Oradea se va racorda și la rețeaua ungară de drumuri expres, care face legătura între Bekescsaba și Budapesta. Aș sublinia colaborarea excelentă cu Ilie Bolojan, personal, și cu Consiliul Județean Bihor, instituțional, în dezvoltarea acestui proiect. De asemenea, simțim susținerea instituțiilor de la București, care ne ajută să avansăm în ritmul pe care ni l-am propus”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, după ce acordul de mediu a fost emis.
Trimite articolul
XExpresul Arad-Oradea,2035 pazea ca venim!
DE CE ANUL VIITOR FACETI LICITATIA ?? ORCUM STITI CASTIGATORUL
Dar când va fi gata? Sau circulam pe dosare semnate?