ARAD. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează faptul că a fost desemnată oferta câștigătoare la procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe secțiunea Ronaț Triaj – Arad (lotul 4), aferentă obiectivului de investiții “Modernizarea liniei CF Caransebeș – Timișoara – Aradˮ, pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.
“Oferta financiară depusă de Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA pentru Timișoara – Arad Lot 4, în valoare de 2.184.174.656,60 lei, fără TVA, a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii. Durata de implementare a contractului este de 102 luni, din care: 42 de luni pentru proiectare și execuția lucrărilor, 60 de luni reprezentând perioada de garanție a obiectivului”, anunţă cei de la CFR.
Aşadar, în trei ani şi jumătate, ar trebui să circulăm cu trenuri care ating 160 km/h între Arad şi Timişoara şi, mai departe, spre Caransebeş.
Obiectivele proiectului
Cei de la CFR fac şi o scurtă trecere în revistă a lucrărilor care urmează ca, pe lângă modernizarea liniei, să şi scoată traficul feroviar din municipiul Arad.
„Modernizarea infrastructurii pe Lotul 4 Ronaț Triaj – Arad (55 km) și modernizarea/reconfigurarea liniei CF Aradu Nou – Glogovăț (indicativ 220), pe o distanță de circa şapte kilometri. Pe traseul existent calea ferată este simplă, electrificată, dotată cu instalație BLA și este dispusă atât în rambleu, cu înălţimea de maxim 12 metri, cât și în debleu, cu adâncimea de maxim 8 metri. Pe cea mai mare parte a tronsonului feroviar, vizat pentru modernizare, calea se va dubla. Traseul de cale ferată proiectat se va desfăşura în general pe amplasamentul existent al liniei CF, cu excepţia tronsoanelor compuse din aliniamente şi curbe ce nu asigură retrasarea liniei cu parametrii pentru circulația cu viteza de 160 km/h. Calea ferată existentă între staţiile Aradu Nou și Arad se va menţine simplă, însă se va moderniza. Pe intervalul dintre staţiile Aradu Nou şi Glogovăţ, traseul existent al căii ferate (linia Aradu Nou – Glogovăţ) se va modifica, pentru a se putea realiza un racord feroviar, care va asigura ocolirea Municipiului Arad de către trenurile de marfă, care vor circula între Timişoara şi Arad. Noul tronson feroviar proiectat între Aradu Nou şi Glogovăţ va traversa râul Mureş pe un pod construit în amonte faţă de cel existent”, spun cei de la CFR.
Modernizarea, în cifre
Dar haideţi să vedem ce înseamnă modernizarea căii ferate Ronaţ Triaj – Arad, în cifre. După cum am specificat deja, se doreşte modernizarea şi dublarea căii ferate pe o distanţă de aproximativ 55 de kilometri. De asemenea, se vor executa lucrări: de reconstrucție sau reparaţii/modernizare la un număr de 6 poduri, 30 podeţe, 7 treceri la nivel, 15 pasaje denivelate, inclusive 9 podeţe de descărcare; de modernizare a instalațiilor de energoalimentare, linie de contact, telecomunicații, semnalizare, centralizare, bloc (SCB), sanitare, termotehnologice etc; de modernizare a clădirilor din staţiile şi haltele de mişcare de pe tronson: Sânandrei, Băile Călacea, Orţişoara, Vinga, Şag, P.M. Valea Viilor, Aradu Nou, Glogovăț, Micălaca; de modernizare a reţelelor locale existente, de conducte de distribuţie a apei şi de canalizare, care asigură racordarea tuturor consumatorilor branşaţi în prezent la staţiile CF; de protecția mediului: panouri fonoabsorbante, decontaminarea solului, amenajări de spații verzi, separatoare de hidrocarburi și bazine decantoare, garduri și panouri de protecție.
Trimite articolul
XNu prea inteleg… sinele de tren ce traverseaza Micalaca, raman sau se desfinteaza? Care va fi traseul Arad-Timisoara?
1 .Gara Arad – Micalaca- Aradul-Nou-etc-Timisoara?
2. Gara Arad – Glogovat- Aradul-Nou-etc-Timisoara?
Stie cineva sa explice? Multumesc!
-
Raman exclusiv pentru pasageri
-
Da,actuala cale ferata prin oras ramane pentru trenurile de calatori,va fi tot simpla dar modernizata.In amonte cu pod dublu peste Mures se va construi o linie dubla noua pe care vor circula si trenurile de marfa.Inainte de intrarea in Glogovat aceasta va avea un racord si pentru Arad.Este posibila reinfintarea Haltei(P.O.) Micalaca.
Obligatoriu trebuie scoasă linia din micalaca care despica cartierul in doua. Nu e deloc clar din proiect, doar că se construiește un alt pod și o altă linie pe celălalt sens de mers. E aiurea total să păstreze actuala sina care trece prin balcoanele oamenilor
un fel de struto-camila . Calatori prin micalaca; marfa printre Glogovat si Arad unde ne asteapta o lunga bariera.Ce a fost dar ce va fi. gandire de om ocupat in dezvoltare prin Motoul ; noi muncim si nu gandim
-
Se va face si pasaj DN7 peste calea ferata la Jumbo
-
De ce mă rog? ,,Cu cât un oraș este mai bine conectat de o metropolă care se dezvoltă puternic, cu atât acel oraș la rândul lui se dezvoltă mai puternic”. Scrie în abecedarul de administrație. Timișoara e al doilea pol economic și imobiliar al țării în momentul de față a depășit oficial Clujul. Faptul că o să facem 20 de minute până în Timișoara nu va aduce decât avantaje pe termen mediu și lung.
vai si amar de orasul asta ; parca ii dat de pomana ;un sat fara caini fiecare isi urmareste interesul numai al locuitorilor orasului NU
Era necesar să facă și un pasaj in zona Jumbo, să nu se mai stea ore întregi zilnic la semafor. De asemenea să se scoată din zona Micălaca pt că nu suntem în New York să ne treacă trenul pe lângă geam, avem câmp destul. Doar că nu avem mentalitate și bun simț ca autorități față de oameni care resimt lucrurile astea.
cele de calatori de ce nu pot ocoli, sa scapam de pasajul ala inundat, se lauda autoritatile dar vad ca n-au nici un cuvant de spus