Aceasta a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 291.665,36 lei, între averea dobândită și veniturile realizate de către Rista Diana-Manuela în perioada exercitării funcției publice din cadrul Primăriei Lipova.
În ciuda faptului că şi-a susţinut apărarea în faţa ANI, Diana-Manuela Rista şi problemele sale au fost supuse atenţiei Curţii de Apel Timişoara. „Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Timișoara, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Diana-Manuela Rista” – se arată într-un comunicat al ANI.
Potrivit aceluiaşi document, „persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. Rista Diana-Manuela a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!