Prefectul Călin Bibarţ şi-a luat Logan. Maşina cea nouă a prefectului este printre singurele lucruri care diferă dintre declaraţia de avere pe 2009 şi cea completată pe 2008 de înaltul funcţionar public. Aşa cum vă informam de curând, prefectul şi-a afişat declaraţiile de avere şi de interese cu circa o lună mai târziu decât subprefecţii, din cauză că nu primise încă fişele fiscale. Potrivit informaţiilor primite de la nivelul instituţiei, subprefecţii au trebuit să îşi afişeze cât mai repede declaraţiile, deoarece fie au avut modificări, fie – cum a fost cazul lui Horvath Levente – a fost numit în noua funcţie.
Prefectul Călin Bibarţ nu şi-a cumpărat nici case, nici terenuri, în ultimii doi ani. Are, însă, în proprietate, împreună cu soţia, trei terenuri intravilan, două în Arad şi unul în judeţul Ilfov, în valoare totală de peste 160.000 de euro. Prefectul mai are două case în municipiu, din 2002, respectiv, 2007, cu o valoare totală de piaţă de 200.000 euro.
La capitolul autoturisme, pe listă figurează o singură maşină, un Logan din 2009, bijuterii în valoare de 30.000 euro şi plasamente de circa 5.000 euro. A dat împrumut, unei persoane fizice, 35.000 euro şi are un credit, cu scadenţă în 2037 de 29.462,79 euro. În ceea ce priveşte declaraţia de interese, prefectul este membru al unei asociaţii de vânătoare, dar subliniază că funcţia este „fără beneficii – dimpotrivă, plătesc cotizaţie”.
Confidenţial
Aşa cum era prevăzut şi în declaraţia de avere precedentă, salariul soţiei prefectului, care ocupă funcţia de director al Regiei Autonome Administraţia Zonei Libere Curtici-Arad este clasificat drept „confidenţial”! În ceea ce priveşte veniturile sale din salariu, Călin Bibarţ a câştigat anul trecut 53.809 lei.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!