Orice lucru are preţul lui, spune o zicală. Că e mai ieftin sau mai scump, fiecare lucru poate fi vândut. Iar acest lucru ne este demonstrat zilnic de zecile, sutele de arădeni care scot diferite obiecte de vânzare pe internet. Internetul a devenit cea mai accesibilă piaţă, cea mai ieftină pentru vânzător şi cu o gamă foarte variată pentru cumpărător. Însă unele dintre lucrurile scoase la vânzare pe internet au preţuri exorbitante. Fie că vorbim despre bijuterii, despre hale industriale sau despre mobile unicat, sculptate, preţurile cerute de vânzători sunt de ordinul zecilor, sutelor de mii de lei. Pagina de internet www.olx.ro ne oferă cele mai elocvente exemple în acest sens.
Terenuri de milioane
Cea mai scumpă marfă scoasă la vânzare în judeţul Arad este un teren de 40 de hectare, aflat la ieşirea din Arad spre Şagu. Vânzătorul cere nici mai mult, nici mai puţin decât cinci milioane de euro. În anunţ se arată că suprafaţa achiziţionată poate fi mai mică de 40 de hectare, numai că preţul se modifică, vânzătorul cerând 15 euro pe metru pătrat. Pentru un alt teren, de această dată de 32 de hectare, o agenţie imobiliară cere 4,8 milioane de euro. „Poziţionat ideal, la ieşirea din municipiul Arad înspre Timişoara, pe drumul naţional E69 şi lângă nodul cu autostrada A1, acest teren poate fi achiziţionat pentru diverse întrebuinţări, de la întrebuinţare industrială la rezidenţial sau alte servicii. Utilităţi în imediata apropriere”, se arată în anunţul de vânzare postat pe internet.
Bijuterii
Un inel din aur alb, de 18 carate, cu un smarald şi zece briliante, este cea mai scumpă bijuterie scoasă la vânzare pe olx. Inelul costă aproape 29.000 de lei şi, potrivit vânzătorului, smaraldul este de 1,36 de carate, iar briliantele de 1,18 carate. Un inel cu diamant natural se află pe locul doi în topul celor mai scumpe bijuterii, vânzătorul cerând pentru el peste 24.000 de lei. Este vorba despre un inel din aur alb de 18 carate, cu diamante naturale care, în total, au două carate. Un ceas de aur Girard Perregaux încheie Top 3 al bijuteriilor scumpe scoase la vânzare de arădeni. Pentru acesta, proprietarul cere aproape 24.000 de lei.
Dacă vorbim despre obiecte casnice, cel mai scump lucru scos la vânzare de un arădean este o maşină de cusut Singer din anul 1868. Proprietarul cere pe ea nu mai puţin de 115.000 de lei. „Are o vechime de peste 150 de ani, funcţionează perfect. Nu este restaurată sau să se fi schimbat unele piese. Singurul lucru schimbat este o folie de culoare maro, aplicată pe suprafaţa plană a maşinii”, se arată în anunţul de pe olx. În categoria electronice, un arădean vinde un… videocolonoscop. Iar suma cerută pentru acest aparat nu este deloc una mică: 62.000 de lei. Maşinile industriale şi scaunele stomatologice sunt, de asemenea, scoase la vânzare la preţuri cuprinse între 30.000 şi 50.000 de lei.
Mobile şi hale
Ce mai vând arădenii? Hale industriale. În funcţie de dimensiunea acestora, halele sunt vândute cu preţuri cuprinse între 30.000 de lei şi 100.000 de lei.
Nici mobila nu este ieftină deloc pe olx. Mai ales dacă vorbim despre mobilă de lemn, sculptată. „Vând mobilă făcută la comandă pentru magnat rus. Este deosebită, doar pentru pretențioși. Mobilă din lemn masiv, nou nouţă, sculptată manual”, spune un arădean în anunţul în care cere, pentru mobila respectivă, 55.000 de lei. Alte mobile din lemn, de această dată unele vechi, realizate din cireş, costă pe pagina de internet 45.000 de lei. Un alt arădean are de vânzare mobilă pentru un hol, respectiv o canapea, două fotolii şi o măsuţă, preţul cerut fiind de 36.000 de lei.
Tablouri şi instrumente
Nici lucrările de artă vândute de arădeni nu sunt deloc ieftine. Două replici ale unor tablouri ale lui Nicolae Grigorescu sunt vândute de un arădean pentru câte 100.000 de lei bucata. Cu aceeaşi sumă de bani se vinde şi o copie după Claude Monet. Trebuie precizat faptul că aceste copii au fost realizate în urmă cu mai bine de 100 de ani. Un alt arădean scoate la vânzare instrumente muzicale vechi. Acordeoane, trompete, tromboane, chitări, viori şi saxofoane, toate costă 100.000 de lei, după cum spune vânzătorul. Un alt obiect inedit scos la vânzare pe site-ul olx este o vioară model Stradivarius, realizată în anul 1737. Aceasta este evaluată de vânzător la 46.000 de lei. Pentru o altă vioară, un arădean cere 23.000 de lei, în timp ce o orgă este vândută cu 25.000 de lei. „Orgă Lowrey profesională, ediţie limitată, exista două bucăţi în lume, foarte puţin utilizată”, spune proprietarul în anunţ.
Mii de lei pentru un animal
Nici animalele de companie nu sunt accesibile tuturor. Câinii din rasa american bully pocket ajung la sume de peste 9.000 de lei. Un arădean cere pentru un câine dresat să găsească trufe 5.500 de lei, cât costă şi un ciobănesc de Asia Centrală. Un câine de rasa pomeranian costă 4.600 de lei, iar un bulldog francez blue 3.500 de lei. Cele mai scumpe pisici sunt cele din rasa mâine coon, preţul acestora fiind de 3.000 de lei, în timp ce o pisică din rasa exotic shorthair costă 2.800 de lei.
Şi afaceri
Pagina de internet dedicată vânzării şi cumpărării are şi o secţiune dedicată afacerilor. Aici, cel mai scump obiect scos la vânzare este o maşină CNC, evaluată la 650.000 de lei. Un arădean vinde o casă, un magazin, un birou şi o hală de producţie cu 315.000 de lei. O linie de producţie de peleţi este evaluată la 232.000 de lei, în timp ce un salon de evenimente de pe Calea Timişorii este scos la vânzare cu 230.000 de lei. Un alt arădean îşi pune la bătaie trei licenţe de taxi, cu trei maşini aferente, pentru care cere 153.000 de lei. În tot acest timp, un club din Arad, care funcţionează încă, este scos la vânzare cu 140.000 de lei.
Persoane fizice
În materialul de mai sus am folosit informaţiile găsite pe site-ul olx.ro. Toate produsele şi preţurile menţionate mai sus sunt disponibile pe pagina de internet, iar obiectele noastre ţintă au fost cele vândute de persoane fizice şi care nu au fost sponsorizate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!