Judeţul Arad are o nouă conducere la Prefectură, de la finele anului trecut. Atât prefectul – Gheorghe Stoian, cât şi subprefectul – Olimpia Popa, au ajuns pe noile funcţii plecând de la Consiliul Judeţean. Primul a fost administrator public al judeţului, iar Popa a fost şefa Corpului de control. Conform ultimelor declaraţii de avere, depuse la finalul lunii decembrie, Stoian nu este unul dintre cei mai înstăriţi oameni cu funcţii din Arad, în timp ce subalterna sa, Olimpia Popa, nu se poate plânge din punct de vedere al posesiunilor.
Prefectul, strictul necesar
Cel puţin conform declaraţiei de avere, prefectul Gheorghe Stoian este o persoană care are strictul necesar: casă, maşină şi un venit lunar decent. El deţine o casă din 2004, cu o suprafaţă de 216 metri pătraţi şi un teren aferent de 540 de metri pătraţi. A dobândit-o prin cumpărare, împreună cu soţia sa. Stoian mai are în proprietate un autoturism cu o vechime de 19 ani, un Audi A3. Nu declară că deţine bijuterii, obiecte de artă sau obiecte de cult a căror valoare totală să depăşească 5.000 de euro. Are în cont în jur de 140.000 de lei, dar şi un împrumut acordat unei persoane, în sumă de 12.600 de euro. Din salariul de la Consiliul Judeţean, unde a lucrat înainte să devină prefect, a câştigat într-un an aproximativ 85.000 de lei, iar soţia a mai adus în casă peste 32.000 de lei.
Moştenirile subprefectului
În timp ce prefectul nu are multe, dar nu duce nici lipsă, declaraţia de avere a suprefectului este mai consistentă. Asta şi datorită unor bunuri moştenite de către Olimpia Popa. Astfel, aceasta a moştenit în 2006 trei terenuri. Două sunt agricole, totalizând 28.515 metri pătraţi, iar unul este intravilan, în suprafaţă de 2.644 metri pătraţi. Popa mai deţine un al patrulea teren, tot intravilan, cumpărat în 2018, cu suprafaţa de 274 metri pătraţi. Tot la capitolul moşteniri intră şi o casă cu suprafaţa de 210 metri pătraţi, pe care o deţine din 2006.
Subprefectul mai are un apartament de 131 metri pătraţi, dobândit în 2018. În 2014, şi-a cumpărat un autoturism Skoda Superb, pe care încă îl mai deţine.
În ultimii doi ani, Olimpia Popa a câştigat bani din vânzarea unor proprietăţi: în 2018 a vândut un apartament cu suma de 36.000 de euro, iar în 2019 a vândut partea sa, adică jumătate, dintr-un teren intravilan de 375 de metri pătraţi situat în Constanţa, pentru care a încasat în jur de 7.500 de euro.
Chiar dacă nu declară bijuterii sau alte obiecte de artă cu o valoare totală de peste 5.000 de euro, Popa deţine mai multe conturi cu bani. Astfel, în cele şase conturi declarate, deţine peste 21.000 de euro şi 70.000 de lei. Mai are acţiuni la SIF-uri, dar au o valoare totală nesemnificativă, în jur de 100 de lei. De la Consiliul Judeţean, Olimpia Popa a câştigat, într-un an, 52.690 de lei.
Subprefectul declară că are şi o datorie de 23.500 de lei, sumă împrumutată prin contract de la o persoană, în 2018, pe care trebuie să o achite până în 2023.
Trimite articolul
XStiti ce-i interesant? ( si nu ma refer la persoanele din acest articol ci in general cand cineva isi declara averea) Toti spun ca au bani bijterii terenuri masini case etc. DOBANDITE PRIN CUMPARARE. Nimeni insa nu-i intreaba de au avut banii pentru aceste achizitii.Nu vad rostul acestor declaratii de avere odata ce nimeni nu spune din ce bani au fost cumparate. Asa ca….. e degeaba declaratia de avere. Asta e părerea mea si am dreptul la a o spune fara sa acuz pe nimeni de nimic !.Hai pa!
-
te pomenesti ca toti demnitarii ce au averi mari, au avut lefuri mari sau au avut cate o” mătușă…. Xamara” ha!ha!
-
Ca bine spui cetatean ! ,Conform declaraţiei de avere,,
… zau asa,oricine poate declara orice, dar nu toate sunt la vedere