Autorităţile medicale locale au “confirmat zece decese”, a declarat o purtătoare de cuvânt a oraşului Addison, situat la periferia Dallasului, precizând că “nu există supravieţuitori”.
O anchetă a fost deschisă pentru a stabili circumstanţele în care avionul de tip King Air 350 s-a prăbuşit.
Potrivit canalelor CNN şi CBS News, este vorba despre un avion privat care s-a prăbuşit peste un hangar la decolarea de pe un mic aeroport din cauza defectării unui motor.
Sursa: Agerpres
Citiți principiile noastre de moderare aici!