Avocatul a fost condamnat, joi, 28 ianuarie, alături de alte patru persoane într-un dosar care a fost instrumentat de DIICOT Arad cu ajutorul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad şi în care prejudiciul a ajuns la câteva milioane de lei – o parte din acesta fiind recuperat deja. Ceilalţi inculpaţi din dosar au primit condamnări pentru pedepse precum constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală. Faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii s-au desfăşurat în perioada 2012-2013 prin intermediul firmei SC Aeris Facility Management SRL înfiinţată de Barath Flaviu – unul dintre condamnaţi. Societatea se ocupa, oficial, cu activităţi de curăţenie a clădirilor. Însă prin intermediul firmei se desfăşurau „alte activităţi” – în speţă evaziune fiscală. În timp ce Barath Flaviu era manager, Martin Ovidiu Ioan împreună cu ceilalţi condamnaţi – Filip Laura, Mărcoi Daniel şi Radiţa Florin – se ocupau de „problemele juridice şi economice”.
Potrivit DIICOT Arad, „rolul” avocatului Martin Ovidiu Ioan era bine definit: „Inculpatul Martin Ovidiu Ioan, în perioada 2012-2013, a constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a ajuta în mod direct pe inculaptul Barath Flaviu în a nu achita taxa pe valoarea adăugată, respectiv impozitul pe profit datorate bugetului de stat la SC Aeris Facility Management SRL prin crearea aparenţei desfăşurării unor operaţiuni economice reale, respectiv prin folosirea unor facturi false provenite de la diverse societăţi comerciale, sau facturi reale care însă nu reflectau operaţiuni comerciale reale, precum şi ajutorul la înfiinţarea succesivă a unor firme pe numele unor persoane racolate din rândul celor cu dificultăţi sociale şi materiale, iar după înfiinţarea şi funcţionarea pe o perioadă de timp relativ scurtă a acestora, se acumulau datorii considerabile de natură salarială prin neplata cu intenţie a contribuţiilor sociale, ulterior aceste societăţi fiind abandonate prin deschiderea procedurii de insolvenţă şi chiar radiate, cauzându-se astfel un prejudiciu la bugetul de stat în valoare totală de 4.139.736 lei”.
Astfel, avocatul Martin Ovidiu a fost condamnat la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală, instanţa dispunând în cazul lui şi pedeapsa complementară de a nu mai exercita profesia de avocat pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.
Barath Flaviu a primit 7 ani de închisoare cu executare pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală; Filip Alina Laura a fost condamnată la 8 ani de închisoare. De asemenea, Curtea de Apel Timişoara „interzice inculpatei exercitarea drepturilor – de a ocupa funcţia de director economic sau contabil în cadrul unei societăţi comerciale – pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară”. Mărcoi Daniel a primit tot 8 ani de închisoare, instanţa interzicându-i inculpatului de a mai exercita dreptul de a ocupa funcţia de director economic sau contabil în cadrul unei societăţi comerciale pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă accesorie. Radiţa Florin a fost condamnat la 9 ani şi 3 luni de închisoare. Toate pedepsele vor fi executate în regim de detenţie.
De altfel şi SC Aeris Facility Management SRL, inculpată în calitate de persoană juridică în acest dosar, a fost condamnată de Curtea de Apel Timişoara. Potrivit instanţei „condamnă pe inculpata persoană juridică SC Aeris Facility Management SRL Arad la 60.000 lei amendă (200 zile amendă x 300 lei/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. Condamnă pe inculpata persoană juridică la 75.000 lei amendă (250 zile amendă x 300 lei/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Contopeşte pedepsele aplicate inculpatei persoană juridică în pedeapsa cea mai grea, de 75.000 lei amendă, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 20.000 lei, inculpata având de executat o pedeapsă rezultantă de 95.000 lei amendă. Aplică inculpatei persoană juridică pedeapsa complementară a suspendării activităţii pe o perioadă de 3 luni după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare”.
În ceea ce priveşte prejurdiciul din această cauză, instanţa „constată că prejudiciul în sumă de 2.156.081 lei a fost parţial reparat, prin recuperarea sumei de 1.228.466 lei de către partea civilă A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Timişoara – A.J.F.P. Arad. Obligă inculpaţii în solidar la plata sumei de 927.615 lei reprezentând prejudiciu nerecuperat către partea civilă A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Timişoara – A.J.F.P. Arad, cu dobânzi, majorări de întârziere şi penalităţi până la data plăţii integrale a prejudiciului. Lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Timişoara – A.J.F.P. Arad pentru suma de 2.351.975 lei, pentru care partea civilă nu a emis decizie de impunere”. De asemenea, Curtea de Apel Timişoara a decis să menţină sechestrul asigurător dispus în cauză asupra bunurilor proprietatea inculpaţilor până la concurenţa sumei de 927.615 lei. La fel a procedat instanţa şi pentru suma de 2.351.975 de lei – a menţinut sechestrul asigurător dispus în cauză asupra bunurilor proprietatea inculpaţilor până la concurenţa sumei de 2.351.975 lei, „măsură care încetează de drept în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, dacă partea civilă A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Timişoara – A.J.F.P. Arad nu introduce acţiune civilă separată la instanţa civilă”.
Sentinţa Curţii de Apel Timişoara poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Trimite articolul
XIn vremuri de demult, cand peste TARA plutea duhul nastrusnic,”jmecheresc” al lu’ PSD-NASTASE, in ARAD ”imparatea” pastorul baptist POPA DOREL, O MARE SPERANTA A INDREPTARII ARADULUI SPRE DEZVOLTARE SI BELSUG;n-a fost sa fie!!!!! Jefuirea,pradarea averii ARADULUI, UMILIREA SI BATJOCORIREA CETATEANULUI ”de pe zebra” AU AJUNS SA SPERIE… Popa Dorel a fost chemat ”la raport”,si nu s-a mai intors, iar OVIDIU FINUL generalului de carton/paie HIV, a ajuns in fata judecatorilor.El,Ovidiu, era mana murdara, care ”facea”… facea, se pare ca pe bani multi. Par ex.-cum,si cu ce suma a vandut primaria cladirile din cenrul ARADULUI,???? Localul ”CORNUL VANATORILOR”,spre exemplificare,a ajuns in proprietatea nasului HIV,PRIN GRIJA FINULUI OVIDIU; AR FI INTERESANT DE AFLAT ”cat costa halatul”!!!!