Un grup de 15 avocati şi juristi membri ai Miscarii aradene îşi oferă serviciile gratuit tuturor aradenilor care „se simt nedreptăţiţi” prin deciziile guvernului, inclusiv, „arădenilor afecaţi de deciziile guvernului prin care li se reduc salariile cu 25%”, informează Cosmin Galu, membru al organizaţiei. „Vom continua, prin intermediul unui numeros grup de jurişti şi avocaţi ce s-au alăturat organizaţiei noastre să oferim consultanta juridica pro bono arădenilor cărora le sunt încălcate drepturile civile fundamentale”, a subliniat Cosmin Galu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Reuşitele
Trebuie amintit că aceste servicii de consultanţă juridică sunt oferite de specialiştii Mişcării arădene de mai mult timp. Unul dintre cele mai importante succese înregistrate a fost cazul suporterilor UTA amendaţi de jandarmi. „Cu sprijinul colegilor noştri, de profesie avocaţi, am susţinut acţiunile în instanţă, iniţiate de mai mulţi tineri arădeni ce au fost amendaţi fără temei de Jandarmerie. Modelul abuzului de legalitate înfăptuit de unii reprezentanţi ai instituţiilor de stat din Arad trebuie sancţionat, curmat şi eliminat din viaţa publică a oraşului. În prima instanţă, procesul a fost pierdut, dar la apel am câştigat, iar procesele verbale au fost transformate în avertismente. Am cerut recurs, iar rezultatul a fost desfiinţarea fiecărei contravenţii în parte, dându-se dreptate cetăţenilor”, a declarat Claudiu Cristea, preşedintele Mişcării arădene.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!