Avocatul Adelin Vlai a ajuns după gratii. Chiar dacă, iniţial, Curtea de Apel Timişoara a decis că Vlai să fie arestat la domiciliu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat sentinţa de la Timişoara şi a decis că avocatul va fi introdus în arest preventiv. Totul după ce DNA Timişoara a contestat decizia Curţii de Apel. „Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Timişoara împotriva încheierii penale nr. 13/DL/UP din data de 22 iunie 2016. Desfiinţează încheierea contestată şi, rejudecând, admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara cu privire la inculpatul Vlai George Adelin. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Vlai George Adelin (…) pe o perioadă de 23 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul Vlai George Adelin”, se arată în sentinţa Instanţei Supreme, sentinţă care nu poate fi atacată.
Adelin Vlai este inculpat într-un dosar în care, alături de fratele său, este acuzat de faptul că „spăla” păcatele şoferilor care se urcau băuţi la volan. Se pare că Adelin Vlai îi racola pe şoferii prinşi de poliţişti sub influenţa alcoolului şi, contra unor sume de bani, intervenea pe lângă fratele său, Florin Vlai, care lucra la Medicina Legală Arad. Acesta din urmă măsluia probele biologice ale şoferilor prinşi în trafic astfel încât faptele comise de conducătorii auto să fie catalogate drept contravenţii, nu infracţiuni. Pe fir au intrat procurorii DNA care l-au acuzat pe Adelin Vlai de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, în timp ce fratele său este acuzat de fals intelectual şi uz de fals.
UPDATE. Fratele, sub control judiciar
Paralel, după cum am anunţat deja, şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad desfăşoară o anchetă în acest caz. Ţinta anchetei este Florin Vlai, fratele avocatului. Acesta va fi cercetat sub control judiciar, fiind acuzat de mai multe infracţiuni legate de fals. Iniţial, Florin Vlai a fost reţinut 24 de ore, dar procurorii au renunţat la a cere arestarea lui preventivă. „Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au dispus înlocuirea măsurii reţinerii cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 28.06.2017 până la data de 26.08.2017, inclusiv, faţă de inculpatul Vlai Florin-Gabriel, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (14 acte materiale), uz de fals în formă continuată (14 acte materiale), precum şi de favorizarea infractorului în formă continuată (12 acte materiale). Probatoriul administrat în cauză până la acest moment procesual a relevat faptul că în perioada 11.08.2016-06.06.2017, numitul Vlai Florin-Gabriel, în calitate de chimist principal în cadrul S.J.M.L. Arad, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a întocmit un număr de 15 buletine de analiză toxicologică, atestând în mod nereal valori ale alcoolemiei situate sub limita de 0.80 gr/l alcool pur în sânge, după care a transmis buletinele respective unităţilor de poliţie solicitante, în scopul utilizării acestor documente în lucrări sau dosare penale având ca obiect fapte de conducere sub influenţa alcoolului, în vederea favorizării persoanelor de la care au fost prelevate mostre biologice.
Facem menţiunea că, pe lângă alte obligaţii, pe timpul controlului judiciar i s-a impus inculpatului să respecte obligaţia de a nu exercita profesia de chimist principal în exercitarea căreia a comis faptele”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!