Dacă de la proba la Limba și literatura română au lipsit, luni, 81 de candidați, marți au fost înregistrați 122 de absenți de la Proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie). Conform Inspectoratului Școlar Județean Arad, au fost prezenți 2.423 de candidați – 95,20% din totalul celor înscriși. Dintre cei prezenți, 2.213 sunt absolvenți de liceu din promoția curentă, iar 210 sunt din promoțiile anterioare.
Examenul de Bacalaureat Național continuă miercuri, cu proba la alegere a profilului și specializării și joi, cu proba la Limba și literatura maternă. Primele rezultate vor fi afișate pe 27 iunie, zi în care pot fi și contestate, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 1 iulie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!