În timp ce elevii din anii terminali ai ciclului liceal susțineau proba C – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, pe holurile Liceului cu Program Sportiv s-a auzit o explozie.
Pentru că nimeni nu știa ce s-a întâmplat și pentru siguranța elevilor și a profesorilor prezenți în unitatea de învățământ, polițistul care supraveghea examenul de bacalaureat s-a deplasat în locul din care s-a auzit bubuitura. Ulterior, polițistul a stabilit că este vorba despre un elev în vârstă de 17 ani, elev în clasa a IX-a la Liceul cu Program Sportiv, care avea ore la etaj. Acesta ar fi detonat două pocnitori într-una din sălile de clasă ale instituției de învățământ. Conform informațiilor furnizate de Inspecotratul de Poliție al Județului Arad, evenimentul nu s-a soldat cu pagube materiale, fiind catalogat drept un „eveniment minor”.
După identificarea elevului făptaș, polițistul l-a amendat pe adolescent cu 500 de lei, urmând ca în zilele viitoare acesta să se prezinte la școală cu părinții, pentru a se discuta incidentul. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Arad au declarat pentru Jurnal Arădean/aradon.ro că „în jurul orei 12, la Liceul cu Program Sportiv din municipiu, un elev de clasa a IX-a, care avea ore la etaj, a aprins două pocnitori. Polițistul care supraveghea examenul de bacalaureat l-a identificat pe elev și l-a amendat. Urmează să vină cu mama sa la școală, pentru a lămuri situația. Examenul de bacalaureat s-a desfășurat la parter, separat de clasele în care se țineau ore de curs, așa că examenul nu a fost perturbat de incident”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!