2.770 de absolvenți de liceu din județul Arad au fost așteptați, luni dimineață, la prima probă scrisă a examenului maturității. Proba scrisă la Limba și literatura română a început la ora 9:00, timpul de redactare a lucrării fiind de trei ore.
Elevilor de la Uman și profil pedagogic le-a fost dat să scrie, la subiectul al III-lea, un eseu de minimum 400 de cuvinte care să aibă ca temă caracterizarea unui personaj dintr-o operă la alegere, aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu (Rebreanu: Ana, Ion al Glanetașului etc.; Petrescu: Ela, Ștefan Gheorghidiu etc.) .
Elevii de la Real/Tehnologic/Vocațional (cu excepția profilului pedagogic) au avut, la subiectul al III-lea al examenului, de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unui text narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu. Așadar, aceștia au avut de ales intre „Ion” – Liviu Rebreanu (1920) și „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” – Camil Petrescu (1930).
Examenul continuă pe 27 iunie cu proba obligatorie a profilului – proba E.c), pe 28 iunie cu proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) l, respectiv 29 iunie, proba la limba și literatura maternă – proba E.b).
Pe 3 iulie, până la ora 12, vor fi afișate rezultatele inițiale obținute la probele scrise, în aceeași zi putând fi depuse contestațiile, între orele 12 și 18, la centrele de examen. Rezultatele finale vor fi afișate pe 7 iulie.
În fiecare zi de examen, la ora 15, Ministerul Educației publică subiectele și baremele de corectare aferente probei scrise din ziua respectivă, pe bacalaureat.edu.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!