2.667 de candidați s-au înscris la examen pentru a susține Proba la alegere a profilului sau specializării, din cadrul Examenului de bacalaureat național, sesiunea iunie-iulie 2019. Dintre aceștia, 127 au ales să nu se prezinte în săli, joi dimineața. Din cei 2.667 de înscriși, 256 provin din promoțiile anterioare. Nu au existat eliminați.
În cazul celor 2.540 de candidați prezenți la examen, 1.048 au susținut proba scrisă la geografie, 498 la Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, 320 la Biologie vegetală și animală, 39 la Chimie anorganică, 70 la chimie organică, 83 la Fizică, 175 la informatică, 162 la Logică, argumentare și comunicare, 69 la Sociologie și 65 la Psihologie. Totodată, șase candidați au susținut proba scrisă la Economie și cinci la Filosofie.
Aceasta a fost ultima probă scrisă din cadrul sesiunii iunie-iulie a Bacalaureatului național, urmând ca luni, 8 iulie, să se afișeze rezultatele inițiale ale examenului maturității. În aceeași zi, candidații vor avea câteva ore la dispoziție pentru a depune contestații, rezultatele finale urmând a fi afișate pe data de 13 iulie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!