Un băiat în vârstă de opt ani, din municipiul Arad, a fost preluat de elicopterul SMURD şi transportat, miercuri după masă, la spitalul din Timişoara. Copilul s-a lovit rău la cap după ce a căzut de pe „un fel de skateboard”. A fost găsit la aproximativ 200 de metri de casă (pe strada Şezătorii), după ce dăduse cu capul de bordura care mărginea trotuarul.
Odată ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, medicii i-au pus următorul diagnostic: traumatism cranio-cerebral acut, comoţie cerebrală, fractură temporo-occipitală, hematom epidural. Deşi băiatul era conştient când a ajuns la spital, starea sa este, totuşi, destul de gravă. Motiv pentru care s-a şi luat decizia de a fi transferat cât mai rapid la Secţia de Neurochirurgie Pediatrică a spitalului din Timişoara. Din informaţiile noastre, starea copilului este stabilă, dar medicii îl monitorizează în continuare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!