ARAD. De câteva săptămâni arădenii din zona străzii Simion Balint trăiesc un adevărat coşmar atunci când vine vorba despre igienă. Apa caldă curge cu rugină, iar strigătele lor par să nu fi avut ecou la autorităţi.
„În toată zona adiacentă străzii Simion Balint apa caldă curge cu rugină de aproximativ trei săptămâni. Dacă vrem să facem baie trebuie să ne scăldăm efectiv în rugină. Am tot reclamat problema la Centrala Electrică de Termoficare Arad, dar până acum am fost pasaţi de la o persoană la alta şi nu am primit niciun răspuns, iar problema noastră este tot mai acută. Cu siguranţă există vreo defecţiune tehnică pentru că noi am verificat la punctul termic şi apa rece este furnizată fără probleme”, ne-a relatat D.I. , locuitor din zona afectată.
Se caută soluţii
Problema a fost confirmată de cei de la CET Arad. „Într-adevăr în acea zonă există această problemă a apei calde. Avem echipe de muncitori în zonă care încearcă să afle unde este defecţiunea pentru a o putea remedia în cel mai scurt timp. Sperăm ca disconfortul arădenilor să fie cât mai scurt şi să reuşim să revenim la o furnizare normală, fără probleme, a apei calde”, ne-a declarat Marina Plaveţi, purtător de cuvânt al CET Arad.
Până când problema apei va fi remediată, locuitorii din zonă trebuie să fie cât mai inventivi şi să găsească soluţii alternative pentru a-şi putea asigura o minimă igienă.
Inca o scumpire la apa din municipiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!