Plecarea se va face din Arad, sâmbătă cu trenul de la ora 7:57 până la Petriș pe Mureș, apoi cu autobuzul până la Roșia Nouă și 15 minute pe jos, până la tabăra unde se face cazarea (pe valea Marcului, curent electric, apă curentă, baie, sală de mese, încălzire centrală).
Cheltuielile sunt de aproximativ 80 lei (tren + autobuz, cazare, ceaiuri, discotecă, bufet suedez). Sosirea la Arad va avea loc duminică, la ora 18:59. Înscrieri și informații suplimentare se pot obţine de la conducătorii de grup Ciuliac Ioan (tel. 0257-285.513), Marian Cristian (tel. 0771-521.166) şi Liptai Ronald (tel. 0747-437.106, doar seara).
„Sâmbătă seara, după o drumeție de toamnă multicoloră prin Munții Metaliferi, are loc un bal mascat. În acest context participanţii sunt rugaţi să se mascheze cât mai haios. De asemenea, participanţii vor trebui să fie echipaţi cu rucsac, rucsac de tură, sac de dormit (opțional), pelerină, șlapi, bidon cu apă, lanternă”, ne mai spun organizatorii.
Întâlnirea participanţilor are loc la intrarea în staţia CFR Arad, cu 30 de minute înainte de plecarea trenului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!