Programul artistic a cuprins recitaluri de colinde, piese muzicale specifice sărbătorilor de iarnă, majorete, animație, filme, beat box, un număr de magie şi a fost susţinut de elevii talentaţi ai colegiului, coordonaţi de prof. Laura Roșu și prof. Răzvan Surcel, alături de prof. Laura Putnic și prof. Diana Tira.
De asemenea, cu această ocazie s-a lansat revista „Jurnal de Ghiba 2013”, o retrospectivă a activităţilor extrașcolare realizate de elevii și profesorii școlii în anul 2013.
„În cadrul târgului de Crăciun – ne-a spus prof. Eugenia Groșan, directorul liceului – s-au pus în vânzare bijuterii hand made realizate de elevii şcolii din materiale neconvenţionale, precum şi produse de patiserie pregătite tot de elevii şcolii”.
„Bursa Ghiba”
Fondurile obţinute din vânzarea biletelor şi a produselor puse în vânzare la târg vor fi folosite pentru constituirea „Bursei Ghiba”, bursă care va fi oferită unor elevi cu rezultate deosebite, dar cu situaţie materială precară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!