Proiectul, în valoare de 3 milioane de lei, finanţat integral din fonduri nerambursabile, se va finaliza în luna mai a anului 2013. Planul de dezvoltare regională 2014-2020 reprezintă baza strategică esenţială pentru includerea măsurilor şi proiectelor implementate la nivel regional în viitoarele programe de finanţare europene.
În cadrul procesului de planificare la nivel regional vor fi elaborate o serie de analize privind competitivitatea regiunii şi studii de caz sectoriale, pentru sectoarele cheie identificate. Unul din studii abordează dezvoltarea axei Arad-Timişoara ca pol al dezvoltării regionale, respectiv un model de dezvoltare urbană integrată durabilă, bazată pe coeziune economică, socială şi teritorială.
Pol de dezvoltare Arad – Timișoara
Primarul Gheorghe Falcă a declarat: „Se confirmă, astfel, o viziune pe care am lansat-o acum câţiva ani, referitor la crearea unui pol de dezvoltare Arad-Timişoara în vestul României. Din cele cinci studii, unul se referiră tocmai la acest pol, asta înseamnă că există potenţial în zonă, mai ales că, la nivel naţional, Regiunea Vest se situează pe locul al doilea ca dezvoltare economică, după Bucureşti-Ilfov. Mă bucur că şi specialiştii Băncii Mondiale consideră acest pol o prioritate pentru dezvoltarea regională, iar consecinţa va fi una sigură- atragerea masivă a investitorilor.”
Proiectul îşi propune să răspundă la întrebări legate de economia regiunii, pieţele către care este orientată, sectoarele de specializare, exporturile, investițiile străine directe implicate în schimbarea specializării regiunii. La prima întâlnire care a avut loc după semnarea proiectului, au fost prezentate şi câteva servicii pentru creşterea competitivităţii şi specializare inteligentă în Regiunea Vest, şi anume: IT –software, hardware, service, automotive si constructii masini, industrie prelucratoare, sector agro-alimentar, vinifactie, bio-alimentar, constructii, regenerare urbana, eficienta energetica, energie regenerabila, turism.
Citiți principiile noastre de moderare aici!