Explozia a avut loc în cursul nopții de marți spre miercuri, în jurul orei 03:00, pe Calea Aurel Vlaicu la sucursala unei bănci (Patria Bank) – aflată în clădirea fostei autogări – situată lângă Atrium Mall.
Deflagrația a fost extrem de puternică, pentru că nu doar bancomatul a fost distrus complet, ci și peretele din sticlă termopan și aluminiu, bucățile fiind aruncate pe trotuar, pe câțiva metri pătrați. Din bancomat a rămas doar un morman de metal și cabluri. Și alte geamuri din apropiere au fost sparte.
Hoții au crezut probabil că dau lovitura vieții lor însă în ATM nu se aflau bani și asta deoarece, potrivit informațiilor pe care le deținem, angajații sucursalei bancare au sesizat în zilele de dinaintea exploziei urme care indicau faptul că se umblase la bancomat. Mai exact, spun sursele noastre, fanta bancomatului fusese distrusă parțial, cel mai posibil în ideea de a o scoate în întregime și a lua bani din bancomat. Alarmați de aceste semnale, reprezentanții băncii au decis să scoată toți banii din bancomat. O decizie inspirată având în vedere ceea ce a urmat.
“Nu au fost sustrași bani, bancomatul nefiind alimentat. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad”, a mai declarat agentul șef de poliție Claudia Iuga, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Se pare că făptașii ar fi folosit un dispozitiv artizanal pentru a provoca explozia ATM-ului. În ceea ce privește identitatea celor care se fac vinovați de explozia bancomatului, cercetările sunt efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Arad.
În zonă există mai multe camere video de supraveghere, însă cele mai multe au fost întoarse în sus pentru a li se schimba direcția de filmare.
În urmă cu câteva săptămâni, o grupare care furase bani dintr-un ATM din cartierul Alfa, după ce a provocat o explozie cu ajutorul unei butelii, a fost destructurată de Serviciul de Investigații Criminale. Hoții au reușit să fugă la momentul furtului – la începutul lunii ianuarie – cu circa 425 de mii de lei. În acest caz au fost trimise în judecată cinci persoane: trei bărbați în stare de arest preventiv, o femeie în stare de libertate, iar un al patrulea bărbat este căutat în continuare pentru a fi adus în fața legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!