Vicepreşedintele Comisiei pentru Buget- Finanţe din Camera Deputaţilor, Adrian Niţu, dă asigurări că în anul 2011 în Arad se vor derula investiţii masive în infrastructură, finanţarea fiind prevăzută în bigetul pe anul viitor, adoptat de Parlament. Faptul că, faţă de alte judeţe, Aradul a primit mult mai mult, spune Niţu, se datorează şi poziţiilor pe care arădenii le ocupă în structurile de decizie(ministrul Igaş, Niţu vicepreşedinte la Comisia de Buget- Finanţe, Ovidiu Marian- preşedinte la comisia omoloagă din Senat).
Câteva dintre exemplele oferite de Niţu: Autostrada Nădlac – Arad – 1,2 miliarde lei; Arad-Timiş- Lugoj- 50 milioane lei; Bypass Arad- patru milioane lei; Calea ferată Curtici- Arad- 951 milioane; Arad- Caransebeş- 14 milioane. deasemenea, vor începe lucrările la pasajele peste calea ferată Curtici- Arad- Brad şi Arad-Bucureşti.
Mureşelul, proiect ascuns
Eforturi personale deosebite a depus Niţu pentru repunerea pe tapet a investiţiei la canalul Mureşel, proiect care, spune Niţu, din cauza unor „interese neprincipiale” a fost ascuns prin sertare mai bine de doi ani.S-au obţinut banii pentru studiul de fezabilitate şi proiect, iar la rectificarea bugetară din 2011 se va finanţa începerea lucrărilor.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!