După ce drumul dintre Arad şi Felnac a fost modernizat cu bani de la Guvern, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Consiliul Judeţean Arad are acum o nouă ţintă: şoseaua Mişca-Apateu-Berechiu. Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele CJA, a anunţat că toată documentaţia pentru reabilitarea drumului respectiv a fost depusă deja la Ministerul Dezvoltării, iar acum se aşteaptă un răspuns de la noul Guvern.
„Aşteptăm să vedem, după adoptarea acestui guvern, care vor fi priorităţile. Suntem încrezători că interesele arădenilor nu vor fi lăsate deoparte. Prin PNDL se alocă sume importante pentru infrastructura judeţelor, sperăm că Aradul va fi şi el printre beneficiari”, a spus Bîlcea. Acesta a menţionat şi faptul că este obişnuit ca, în situaţiile în care PSD este la putere, judeţul nostru să fie… uitat când se împart banii. Lucru greşit, ţinând cont de faptul că, în anul 2015, cu Guvernul Ponta la putere, judeţul Arad a primit cei mai mulţi bani pe care i-a primit vreodată de la vreun guvern. Zeci de localităţi din judeţul Arad au demarat atunci lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere, de asfaltări ale străzilor, de introducere a reţelelor de canalizare sau apă.
Revenind la reabilitarea drumului Mişca-Apateu-Berechiu, vorbim despre o şosea lungă de 22 de kilometri, iar lucrările sunt estimate la aproximativ 38 de milioane de lei. „Avem nevoie de câte un proiect major finanţat prin PNDL în fiecare an pentru a reuşi să oferim arădenilor drumuri de calitate”, a mai spus Bîlcea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!