ARAD. „Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operaţional Regional, ca urmare a măsurilor eficiente implementate de Guvernul României. Pe acest program au fost semnate aproape 3.400 de contracte de finanţare, care prevăd crearea a aproximativ 20.000 de locuri de muncă. Prin intermediul celor patru axe pe care se reiau plăţile sunt disponibile aproape 80% din fondurile alocate României prin intermediul acestui program”, a declarat senatorul Ioan Cristina, care reaminteşte că POR a fost suspendat la sfârşitul lunii octombrie 2012 din cauza problemelor înregistrate în implementare în timpul guvernării PDL”. Totodată, spune Ioan Cristina, „în cel mai scurt timp posibil urmează să fie deblocate şi Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice”.
În altă ordine de idei, senatorul liberal s-a referit la situaţia de la Tîrnova : „Consilierii PDL în special, pentru că PSD are un singur ales local acolo, continuă să-şi bată joc de cetăţeni. Obişnuiţi cu tăierea salariilor bugetarilor încă de pre vremea guvernelor Boc, consilierii PDL au găsit de cuviinţă să-i lase pe profesorii din comună, dar nu numai, fără bani. A fost nevoie de intervenţia prefectului, la solicitarea primarului Florin Farcaşiu, pentru ca bugetarii din Târnova să nu rămână fără salarii în pragul Sfintelor Paşti”, a declarat Ioan Cristina.
Citiți principiile noastre de moderare aici!