ARAD. Veste bună pentru pacienţii internaţi în spitalele publice. Autorităţile pregătesc mărirea alocaţiei de hrană pentru bolnavi. În prezent, acestea se află la nivelul anului 2008, adică: între 7 şi 13 lei/zi pentru bolnavii adulţi şi între 1,8 şi 14,5 lei/zi pentru copii, în funcţie de afecţiunile de care suferă. Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, Ministerul Sănătăţii propune actualizarea nivelului alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice, astfel: între 10 şi 16 lei/zi la adulţi şi între 3 şi 17,5 lei/zi la copii, în funcţie de afecţiunile bolnavilor. De cel mai ridicat nivel al alocaţiei de hrană la adulţi (16 lei) beneficiază bolnavii de TBC şi HIV-SIDA, în timp ce în cazul copiilor (17,5 lei) e vorba de bolnavii de diabet. Cel mai scăzut nivel al alocaţiei de hrană la copii (3 lei) se acordă pentru o raţie de 0,500 l lapte, în completarea alimentaţiei naturale.
Mâncare mai de calitate
Evident, creşterea nivelului alocaţiei de hrană pentru pacienţii internaţi este salutată de conducerea spitalelor. Dr. Teodora Olariu, manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, punctează: „Este o măsură extrem de binevenită pentru că alimentaţia bolnavilor completează tratamentul afecţiunilor medicale şi are un rol important în acordarea asistenţei medicale, pentru asigurarea necesarului caloric şi a conţinutului în proteine, lipide, alte elemente nutritive, precum şi a unor regimuri alimentare corespunzătoare diverselor afecţiuni. În cazul bolnavilor de TBC, de exemplu, jumătate din tratament îl constituie alimentaţia. Noi avem contract cu o firmă de catering care asigură hrana bolnavilor. Având o alocaţie de hrană mai mare, vom avea o alimnetaţie îmbunătăţită calitativ pentru bolnavi.”
Din banii spitalului
Noile valori ale alocaţiei de hrană pentru bolnavii internaţi în spitale ar urma să intre în vigoare începând din luna decembrie a acestui an. Potrivit proiectului Ministerului Sănătăţii, sumele necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli ar urma să fie suportate din bugetele de venituri şi cheltuieli proprii ale spitalelor, indiferent de subordonare.
Noutate
Ca o noutate, alocaţia de hrană se va acorda de acum încolo şi pentru „bolnavi în regim de hemodializă”. Motivaţia introducerii acestei categorii? „Deşi bolnavii respectivi nu sunt internaţi, programul de dializă se desfăşoară între 4-6 ore, timp în care, având în vedere patologia bolii diabetice, spitalul este obligat să ofere cel puţin o masă bolnavului” – se arată în proiectul de hotărâre. Nivelul alocaţiei de hrană pentru bolnavii în regim de hemodializă este de 8 lei/zi/pacient.
Citiți principiile noastre de moderare aici!