ARAD. Un contract de finanţare din fonduri europene care vizează digitalizarea infrastructurii de apă din municipiul Arad a fost semnat de către Compania de Apă Arad (CAA). CAA a întocmit şi câştigat proiectul prin care se urmărește achiziționarea a peste 11.000 de contoare cu citire la distanță, dar și a ansamblului de componente necesare în vederea contorizării inteligente.
„Proiectul <Digitalizarea infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional în municipiul Arad-contorizare inteligentă> a fost depus de către Compania de Apă Arad, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru finanțare europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare, Axa prioritară 3 Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectivul Specific 3.2. Creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației. Contorizarea inteligentă a apei permite determinarea în timp real a consumului de apă și oferă posibilitatea de a citi consumul atât la nivel local, cât și de la distanță, asigurând un grad ridicat de confort utilizatorilor”, anunţă cei de la Compania de Apă.
În cadrul proiectului, vor fi înlocuite peste 11.000 de contoare mecanice cu altele noi, ultrasonice, și vor fi achiziționate și componentele auxiliare care vor face posibilă citirea la distanță. Prin proiect se propune dotarea unei zone de măsurare pilot cu echipamentele necesare sistemului pentru prelocalizarea pierderilor de apă, în vederea identificării și reducerii acestora.
„Echipamentul de măsură va include seturi de măsurare a debitelor, presiunii şi temperaturii, componenta de control asociată, unitatea de stocare a datelor şi interfaţa de transfer a datelor către serverul selectat. Pentru sistemul de prelocalizare a pierderilor de apă prin înregistrarea și analiza zgomotelor de pe rețea se propune achiziționarea unor debitmetre electromagnetice de inserție multi-electrod fixe, debitmetre electromagnetice de inserție parțială pentru monitorizare distribuție retea apă portabilă, data logger de presiune și debit, GPS”, mai spun cei de la CAA.
Valoarea totală a investiției este de 10.126.098,26 lei fără TVA, din care 85% reprezintă finanțare din Fondul de Coeziune și 13% buget de stat. Consiliul Județean Arad va participa în proiect cu o confinanțare de 2% .
Trimite articolul
XȘi cu asta ce a-ți REALIZAT de fapt ???? Zici că mergeți din ce în ce mai rău. Dacă apă nu eee nimic nu eee