Proiectul este finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, durata de implementare a proiectului fiind de 33 de luni, respectiv 1 octombrie 2010 – 30 iunie 2013. Valoarea totală a proiectului este de 1.787.835 lei, din care contribuţia financiară a UE este de 1.164.400 lei.
Situl Natura 2000 Hunedoara Timişană este situat în judeţele Arad şi Timiş. Se întinde pe o suprafaţă de 1.536,7 hectare, pe partea stângă a DN69 Arad – Timişoara, în zona localităţilor Hunedoara Timişană – Şagu – Vinga (judeţul Arad) şi Orţişoara (judeţul Timiş). Aici trăiesc păsări şi specii rare protejate de lege, colonia de vânturel de seară de aici fiind estimată ca fiind cea mai importantă colonie din România şi a doua ca mărime din Bazinul Carpatic.
Turism
Printre rezultatele proiectului se numără oportunităţile în numeroase direcţii: de la un turism durabil, până la menţinerea activităţilor existente.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!