Consilierii locali municipali au aprobat, în şedinţa extraordinară de marţi după masă, plata a 2.618.246,85 de lei pentru acoperirea parțială a pierderilor induse de prestarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat și neacceptate în preț/tarif, înregistrate de operatorul SC CET Hidrocarburi SA Arad, aferente anului 2022.
În justificarea acestei alocări, e invocată solicitarea companiei de termoficare referitoare la aprobarea partială a pierderilor, „având în vedere diferența dintre prețurile și tarifele practicate, și prețurile reale care să acopere costurile totale de operare”.
Cifrele
Potrivit CET Hidrocarburi, stabilirea cuantumului sumei necesare pentru acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat în perioada ianuarie – decembrie 2022 a avut drept bază de pornire situațiile financiare ale operatorului pentru anul 2022: *costul total de exploatare pe unitatea de Gcal livrată (1488,82 lei/Gcal); *costul total de producere a energiei termice livrate către populație în anul 2021 (140.217.111,47 lei); *prețul Gigacaloriei aprobat prin HCLM nr. 591/2021 a fost de 971,48 lei/Gcal (fără TVA) în distribuție, respectiv în transport de 697,66 lei/Gcal (fără TVA), preț valabil pe tot parcursul anului 2022.
În perioada de referință, operatorul a livrat către populație o cantitate totală de energie de 94.180 Gcal, din care 94.130 Gcal în distribuție/rețea secundară și 50 Gcal în transport/ rețea primară, ceea ce conduce la un venit de 91.480.295,40 lei (fără TVA) din producția de energie termică livrată populației, pentru anul 2022.
Astfel, rezultatul aferent activitații de producere și livrare a energiei termice pentru populație conduce la un rezultat negativ (91.480.295,40 lei – 140.217.111.47 lei = -48.736.816,07 lei). Astfel, din rezultatul net aferent activității de producere și livrare a energiei termice pentru populație, care ține cont și de sumele primite de la Bugetul de stat este: -48.736.816,07 +30.875.487, 65 = -17.861.328,42 lei.
În concluzie, pierderea pentru perioada ianuarie 2022 – decembrie 2022, conform rezultatului negativ anterior prezentat, adică suma de 17.861.328,42 lei, reprezintă pierderile totale induse de prestarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație. Cele 2.618.246,85 lei alocate acum reprezintă acoperirea parțială a pierderilor induse de prestarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat și neacceptate în preț/tarif, înregistrate de operatorul SC CET Hidrocarburi SA Arad, aferente anului 2022, și neachitată până la data curentă.
Trimite articolul
XPierdere cu bunã știintã, cu angajați care Vin la 8 și pleacã la 10, sã facã prãjituri,de la depa juridic…este de plāns pe banii arãdenilor….Hai la vot sãi trimitem īn IAD