În cea mai recentă ședință de consiliu, aleșii județeni au aprobat o hotărâre privind alocarea sumei de 853 de mii de lei pentru realizarea documentației necesare proiectului de modernizare a taberei de la Căsoaia și a parcului de sculptură monumentală din vecinătate. Valoarea estimată a proiectului este de 3 milioane de euro, Consiliul Județean Arad intenționând să obțină fonduri europene pentru realizarea acestuia.
„Am făcut acest pas, deosebit de important, de a începe elaborarea documentației, fără care nu putem să depunem proiectul. Tabăra de la Căsoaia a beneficiat de un alt proiect important, amenajarea unui teren multifuncțional, inaugurat anul trecut (din fonduri nerambursabile – n.r.). Acum, dorim să îmbunătățim condițiile de cazare, de funcționare și de petrecere a timpului liber în moduri diverse. Dorim să depunem acest proiect, care se va ridica undeva la trei milioane de euro, la Agenția de Dezvoltare Regională și consider că vom reuși să și atragem banii”, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Planul celor de la județ pentru Căsoaia este unul complex și prevede crearea de noi spații de cazare, prin construirea a opt căsuțe cu capacitate de câte patru locuri în două dormitoare – cu parter și etaj, realizarea unei clădiri administrative, un teren de exatlon și tiroliană, lucrări de protecție și apărări de maluri și versanți, amenajarea unui parc, a unor locuri de parcare, a unei stații de încărcare pentru autovehicule electrice și, în parcul de sculptură, realizarea unui observator – punct de belvedere, cu o înălțime de 33 de metri.
Trimite articolul
XCare Casoaia va mai exista sau va mai fi accesibilă tabăra odată cu extinderea poligonului de 3 mii de hectare în zona.
Cine va mai merge acolo sa riște sa fie împușcat de soldații aflați la exerciții.
Un proiect excelent după care chiar va rămâne ceva din fondurile europene dacă va fi accesat. Să auzim vești bune!