ARAD. Este oficial: o mică parte din descentralizare s-a făcut, iar arădenii vor beneficia din plin de acest fapt. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest anunţă că legea descentralizării Programului Operaţional Regional, respectiv a fondurilor europene nerambursabile, a fost aprobată marţi, 9 noiembrie, de Parlamentul României. Acest lucru înseamnă că, începând cu următorul exerciţiu financiar european, ADR Vest devine autoritate de management. În spatele acestui limbaj de lemn se ascunde una dintre marile dorinţe ale administraţiei din Arad: ca liniile de finanţare sau ghidurile de finanţare să fie întocmite la noi, în zona de vest, direct de pe teren, şi nu dintr-un birou de la Bucureşti. Reprezentanţii ADR Vest anunţă mai detaliat ce înseamnă, în fapt, această descentralizare:
„ADR Vest va veni și mai aproape de locuitorii regiunii, odată cu POR 2021 – 2027. Vom elabora ghidurile de finanțare în funcție de nevoile dumneavoastră și, foarte important, evaluarea și contractarea proiectelor vor fi realizate tot la nivel regional, fără să mai fie nevoie ca ele să treacă printr-un alt filtru, la București. Tot ADR Vest se va ocupa și de gestionarea implementării proiectelor și efectuarea plăților către beneficiari. Asta înseamnă mai puțină birocrație și perioade de așteptare mai scurte”.
Iar pentru ca impactul acestei legi să fie simţit din plin de către toţi locuitorii zonei de vest, ADR a anunţat şi bugetul pentru exerciţiul financiar european 2021-2027: peste un miliard de euro. Banii vor fi investiţi în proiectele necesare, care au nevoie de finanţare, proiecte care se cunosc mult mai bine aici, la nivel de regiune, decât în ministerele din capitală.
Trimite articolul
XBine ar fi să se cunoască dar fără infrastructură fără calificare la locul de muncă și care de multe ori descalifică orice firmă mai greu să obții ceva ce de mult timp s-a dorit acest lucru ei sunt destul de multe planuri în acest oraș și una dintre ele este acțiunea legat de implementare la un nivel minim încât statutul unui om să nu ajungă la nivelul de cerșetor încât la locul de muncă să devină o victimă socială acest lucru ar putea schimba mult din comportamentul angajaților mulți caută normal un impozit un avantaj dar în localitățile în care și-au firmele și chiar în localități în care oamenii trebuie să muncească de la o zi la alta mă refer mulți au case mulți vor trebui să se substituie munca de acasă cu munca de la serviciu trebuie neapărat avute la inițiative aceste locuri în care se pot desfășura activități de genul în care nu afectează clima și habitatul
Adica banii nostri vor fi tot ai lor. Nu ai hotilor din Bucale, ci ai hotilor din Arad. Sa vedem ce va iesi.
Dar cea administrativă, CÂND ? Nu mai vreau ca banul meu din taxe și impozite să meargă la alcoolici și putori ! Vreau să rămână în zonă pentru investiții în infrastructură!