PECICA. Geamurile școlii din Pecica și a două case au fost sparte, marți, în jurul orei 18.00, de un bărbat în vârstă de 45 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice și cunoscut cu afecțiuni psihice. Bărbatul a mai spart și parbrizul unui autobuz și parbrizul unui autoturism, ambele parcate pe spațiul public. Distrugerea a avut loc în orașul Pecica. După ce au fost sesizați de locuitorii orașului, polițiștii l-au reținut pe bărbat. „Poliţiştii de la Poliţia oraşului Pecica cercetează un bărbat care, marți seara, în jurul orei 18,00 a spart geamurile unor imobile şi autovehicule, din localitate.
Poliţiştii au reţinut un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Pecica, care, pe fondul consumului de alcool, marți, între orele 18,00-18,30 a spart geamurile a trei imobile din localitate şi parbrizul unui autobuz şi al unui autoturism, parcate pe spaţiu public. Poliţiştii au întocmit pe numele bărbatului un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi tulburare a ordinii şi liniştii publice”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Bărbatul este cunoscut în oraș deoarece nu este la prima faptă de acest gen. Potrivit informațiilor pe care le deținem, bărbatul are mai multe dosare penale pe numele său pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și ultraj. De asemenea, pecicanul a fost internat de mai multe ori la Psihiatrie. Și de data aceasta, polițiștii l-au dus pe bărbat la o unitate medicală pentru evaluare și supraveghere de specialitate, unde a și fost internat.
Barbat beat si cu probleme psihice, scandal pe strazile Pecicai
Beat și cu probleme psihice, un bărbat a spart geamurile a trei imobile și parbrizele unui autobuz și unui autoturism, în Pecica.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Mapamond
Polonia îşi va revizui Planul de Redresare şi Rezilienţă în vederea redirecţionării de fonduri spre apărare şi rezilienţa economică, a declarat marţi ministrul de resort, Katarzyna Pelczynska-Nalecz, transmite Reuters.
Local
Consiliul Județean Arad a făcut „împărțeala” banilor proveniți din cota aferentă impozitului pe venit.
Local
Două femei din Zărand au fost condamnate la amenzi penale pentru săvârșirea infracţiunii de „răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei”. Acestea au spart geamurile casei în care locuia fata de 12 ani pe care fratele lor ar fi violat-o.
Citiți principiile noastre de moderare aici!