Tribunalul Arad a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru comiterea infracţiunilor de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, trecere ilegală a frontierei de stat şi trafic de migranţi pe numele bărbatului. Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse cu închisoarea de 6 ani. În sarcina acestuia, Tribunalul Arad a reţinut că, împreună cu alţi complici, a format un grup infracţional organizat care a desfăşurat activităţi infracţionale, în perioada octombrie – noiembrie 2005. Grupul a coordonat activitatea de trafic de migranţi de origine moldoveană pe relaţia Republica Moldova – România – Ungaria – Italia. De asemenea, Tribunalul Arad a mai emis împotriva acestuia un al doilea mandat de executare a pedepsei închisorii, la data de 29 octombrie 2013, fiind condamnat pentru comiterea aceloraşi infracţiuni. Faptele au fost comise în perioada august – septembrie 2005.
Urmărit de Interpol
După emiterea primei sentinţe, bărbatul a fost de negăsit. Faţă de acesta, Biroul Naţional Interpol Bucureşti a dispus, în 30 noiembrie 2011, urmărirea la nivel internaţional. În urma corespondenţei efectuate cu Interpol Chişinău, s-a stabilit că bărbatul şi-ar fi schimbat numele de familie şi că aceasta se află pe teritoriul Republicii Moldova. În 22 aprilie 2015, Interpol Moscova a comunicat că o persoană cu date de identitate similare ar fi sosit pe teritoriul Federaţiei Ruse. În urma schimbului de date şi informaţii poliţieneşti, Interpol Moscova a comunicat, în 27 aprilie, că s-a reuşit identificarea, reţinerea şi arestarea persoanei urmărite la nivel internaţional, în vederea extrădării către România, iar în 9 octombrie s-a aprobat extrădarea bărbatului din Rusia către România.
„În 20 octombrie, poliţiştii Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Inspectoratului General al Poliţiei Române au efectuat o misiune de preluare, sub escortă, a unui bărbat de 41 de ani, condamnat la executarea unei pedepse de 6 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, trecere ilegală a frontierei de stat şi trafic de migranţi”, se arată într-un comunicat al IGPR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!