UPDATE: Potrivit primelor cercetări, polițiștii au stabilit că șoferul autoturismului a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit de pe șosea și a lovit un stâlp, ajungând pe liniile de tramvai.
„Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 32 de ani, din Secusigiu, în timp ce conducea un autovehicul pe Calea Aurel Vlaicu, a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a bărbatului (la prima vedere), acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și evaluarea stării sale. Fiind rănit ușor, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, urmând a-i fi recoltate două probe biologice, pentru stabilirea alcolemiei. Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Arad.ARAD. “În această dimineață, în jurul orei 07.30, echipajul de descarcerare din cadrul Detașamentului Arad a intervenit la ieșirea din Arad spre Nădlac pentru extragerea unei victime încarcerată în autoturism, în urma unui accident rutier. Victima, bărbat, a fost extrasă și predată în viață echipajului medical pentru a fi transportată la UPU”, au anunțat reprezentanții ISU Arad.
Trimite articolul
XMai da-i in pm de conducatori auto cu permise cumparate.Toti au BMW, AUDI, dar nu stiu sa conduca.Pe ei ii intereseaza doar cat prinde la viteza.In rest sunt praf !
Dupa cum sunt comentariile “masculilor” la accidentul de la Maranata de ieri… sigur o femeie a fost de vina si aici.
Uitați va ce talpici avea …..nici la cocie nu vezi asa ceva …
Si se mai lauda omul ca este o fiinta atotstiutoare si desteapta. Nici sa conduca nu-i mai duce capul de inganfati ce sunt, se grabesc, sunt agitati, nervosi, etc.