ARAD. Potrivit IPJ Arad „polițiștii Secției 5 Poliție Ineu cercetează un bărbat de 38 de ani, din localitatea Răpsig, care la data de 21 decembrie, ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu emis pe numele său, prin aceea că în noaptea de 20 spre 21 decembrie, s-ar fi deplasat la domiciliul concubinei sale în vârstă de 29 de ani, de unde ar fi refuzat să mai plece. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protectie provizoriu. Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților Judecătoriei Ineu cu propunerea luării unei măsuri preventive”.
Bărbat din Răpsig, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
Bărbat din Răpsig, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Răpsig, a fost reținut de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu, pe numele său fiind întocmit și un dosar penal. Bărbatul s-a deplasat la domiciliul concubinei sale, de unde a refuzat să mai plece, deși avea interdicție de a se apropia de femeie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Luni seara, 25 noiembrie, câteva sute de tineri s-au adunat în Piața Universității din București pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
România
Turul întâi s-a încheiat cu o surpriză de proporții pentru mai toată lumea. Lupta în turul al doilea se va purta între independentul pro-rus Călin Georgescu și USR-ista pro-europeană Elena Lasconi. Câți români au votat, ce județe au excelat la prezență, care au fost codașele, unde a câștigat fiecare dintre principalii candidați și cine este marele pierzător al scrutinului de duminică?
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
1
Local
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
1
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!