ARAD. Pompierii arădeni au fost solicitați să intervină în jurul orei 23:10, prin apel 112, pentru stingerea unui incendiu produs la anexa unei gospodării din localitatea Șeitin.
„La locul solicitării s-au deplasat de urgență forțe și mijloace din cadrul Detașamentul de Pompieri Arad cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, încadrate cu 8 salvatori. În sprijin forțelor, a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șeitin. La ajungerea echipajelor, incendiul se manifesta la două anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. Pentru localizarea incendiului au intervenit pompierii voluntari, care au ajuns primii la locul solicitării. Intervenția promptă a forțelor a făcut ca flăcările să nu ajungă la casă. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, în aproximativ 30 de minute. Au ars: cele două anexe gospodărești și bunurile depozitate în interior, constând în lemne de foc și obiecte din material textil. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.Cauza probabilă: folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, au declarat reprezentanții ISU Arad.
Cel care a provocat incendiul, proprietarul casei, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, și s-a ales și cu un dosar penal pe numele său. Reprezentanții IPJ Arad spun că „polițiștii Secției 2 Rurală cercetează un bărbat de 39 de ani, din Șeitin, care, în seara zilei de 20 iulie, ar fi provocat un incendiu la anexa unei proprietăți pe care o deține, în localitate. Incendiul a fost lichidat, nu au existat victime omenești.În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe numele acestuia fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere”.
Trimite articolul
XNe-ati zis de nspe mii de ori ca a provocat, dar ati omis sa spuneti ce l’-a determinat!