În urma unui apel telefonic primit la 112, pompierii din Ineu au fost solicitaţi să intervină la un incendiul de mirişte izbucnit în apropierea staţiei de epurare din oraş. În timp ce pompierii ineuani se luptau ca flăcările să nu se extindă la lanul de grâu din apropiere, au descoperit un bărbat întins pe jos.
Victima prezenta arsuri pe faţă, torace, mâini şi picioare. Pompierii au solicitat un echipaj SMURD pentru a acorda primul ajutor bărbatului. Acesta a fost transportat de urgenţă la spital. Aici s-a constatat că victima prezenta arsuri de gradul doi şi trei pe 70 la sută din suprafaţa corpului, astfel s-a hotărât mutarea pacientului la spitalul de arşi din Bucureşti. Bărbatul a ajuns la Bucureşti cu elicopterul SMURD Arad.
Între timp, pompierii au reuşit să stingă incendiul izbucnit pe mirişte. Deocamdată nu s-au stabilit împrejurările în care a ajuns bărbatul pe mirişte şi nici cauzele incendiului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!